Dumnezeu este uituc!

Afirmația din titlu este făcută în predici, uneori în discuții, la radio și din gura liderilor de tineret.  Deși nimeni nu va spune că „Dumnezeu uită” în forma aceasta, anumite afirmații pe care le aud deseori îmi dau senzația că unii oameni chiar cred că Dumnezeu uită.

Ce importanță are discutarea acestor clișee? Ele trădează care sunt crezurile noastre despre Dumnezeu. De ce e important ce credem despre Dumnezeu? Pentru că în felul ăsta putem fi siguri că nu ne închinăm la ceva ce nu există.

Scopul acestui articol este să atrag atenția asupra formulărilor pe care le folosim cu privire la cine este și ce face Dumnezeu. Ar trebui să avem mare grijă cum vorbim despre El!

Astfel de clișee și mituri răspândite în mediul evanghelic trebuiesc regândite iar dacă sunt neadevărate să renunțăm la ele. Încep cu cele mai populare:

Prieteni! – Dumnezeu NU vă „aruncă păcatele în marea uitării.” Chiar nu le aruncă. Să nu ne înșelăm singuri. Apropo, unde e marea asta? El le aruncă în „fundul mării” și asta e altă treabă (Mica 7:19). Diferența dintre expresii este că prima lasă senzația că Dumnezeu uită în timp ce în realitate El nu o face.

Cei care folosesc aceste afirmații și sunt confruntați, aduc în discuție versete care arată că Dumnezeu uită ca și cele din Isaia 43:25 sau Ieremia 7:31, 19:5 și 31:35. Oare chiar învață aceste versete că Dumnezeu e uituc?? Această concluzie există și pentru că oamenii nu țin cont de genuri literare, contextul în care sunt scrise anumite pasaje.

Înainte de a explica versetele care par să afirme că Dumnezeu uită vreau să arăt că o astfel de afirmație neagă un atribut care face ca Dumnezeu să fie Dumnezeu. Acest atribuit este omnisciența. Omnisciența înseamnă că Dumnezeu cunoaște toate lucrurile actuale și posibile într-un act simplu și etern. 

Nu cred că e nevoie să argumentez biblic că Dumnezeu cunoaște toate lucrurile, că le cunoaște într-un act simplu și etern și că le cunoaște pe toate cele posibile.

Isaia 43:25 înseamnă că Dumnezeu în mod categoric nu va mai permite ca tot ce cunoaște despre păcate să joace vreun rol în modul în care Se relaționează cu noi. Ieremia 7:31 nu înseamnă ce pare să însemne fiindcă Dumnezeu interzisese acea practică cu 800 de ani înainte (Leveticul 18:21).

Deci Dumnezeu nu vă uită păcatele! Le ține minte și bine am face să nu uităm nici noi de ele.

Dumnezeu se răzgândește. Cred că ați putea cita deja câteva versete care (par) să arate că Dumnezeu chiar se răzgândește (Isaia 38:1-6; Iona 3:4,10; Geneza 6:6,etc)

Afirmația potrivit căreia Dumnezeu se răzgândește vine în contradicție directă cu un alt atribut al lui Dumnezeu: imuabilitatea. Ea înseamnă simplu că Dumnezeu nu se schimbă.

Cum explicăm versetele care par să spună că lui Dumnezeu îi pare rău sau că El se răzgândește?

- Aceste exemple trebuie înțelese ca adevărate expresii ale atitudinii prezente ale lui Dumnezeu cu privire la situația existentă în acel moment. E ca și cum ai spune că Dumnezeu răspunde diferit la situații diferite.

- În cazul lui Iona – deși textul nu spune explicit – proclamarea lui Iona implica că Dumnezeu dorea pocăința ninivenilor și că îi va ierta dacă s-ar fi pocăit.

Dumnezeu nu se schimbă în Ființa, perfecțiunile, scopurile și promisiunile Sale totuși acționează și simte diferit ca răspuns la situații diferite.

VA URMA