Donînd sînge, dăruim viaţă!

„Donează Sînge- dăruiește o picătură de viață”. 
Acesta este mesajul Ministerului Sănătății de Ziua Mondială a donatorului de sînge, care este marcată la 14 iunie.Susţin înverşunată această campanie de donare a sîngelui, şi , involuntar, aş vrea să îndemn pe cei ce întrunesc condiţiile necesare, să doneze sînge.Aici (click) puteţi citi beneficiile pe care le are donarea de sînge, nu doar pentru cei dragi, dar şi pentru organismul nostru.
Poate ar părea absurd, dar eu nu pot să donez sînge, pentru ca nu am condiţia fizică necesară ( argumentul ăsta s-ar traduce prin faptul că trebuie să ai undeva peste 20 de ani şi peste 60 de kg ). Cu ai mei 19 ani, şi puţin peste 50 de kg, risc să fac anemie, şi mă resemnez doar cu îndemnarea celora care pot salva vieţi omeneşti!Poate cu timpul, cînd voi avea altă vîrstă şi altă constituţie corporală, cu siguranţă voi dona, mai ales că am grupa a IV negativă, care este cea mai rar întîlnită şi cea mai necesară!
Nuştiu dacă acest articol are capacitatea de-a sensibiliza pe cineva, dar să nu uităm ca oricînd ne putem afla în ipostaza celora care depind de aceste transfuzii de sînge!
Donînd sînge, dăruim viaţă!
14.06.2011

Sursa
2011-06-14 12:21:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:51:48Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
13:10:29Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
10:32:00Clopote mici —» Andrei LANGA. Blogul personal
10:17:00Nimic —» Andrei LANGA. Blogul personal
14:44:33Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
06:30:00DIN STRICTUL NECESAR —» Leo Butnaru
05:08:00Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
23:42:26Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:28:23Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
09:44:24Spumantele din Moldova care s-au impus la CMB —» Fine Wine
08:20:44Rezidențele „No Frontier” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
19:57:26Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:04:54Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:04:54Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:04:54Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
07:38:36Alegeri | Turul doi nu există —» Curaj.TV | Media alternativă
02:50:14Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:20:00Țara mea și a ta —» Doar înainte
14:58:13Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
06:48:00STRICUL NECESAR —» Leo Butnaru
13:31:49Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
13:31:49Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
05:30:00Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
05:30:00Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:38:30Fără Titlu —» Путепроводные Заметки