Noi suntem iubiţii care nu sunt oameni
Viaţa din mine îşi mănîncă pumniica un prunc căruia abia îi cresc dinţii.
Afară e lună plină, întuneric şi vară.
Afară teatrul şi-a tras culisele în faţa celor
care nu ştiu decît să facă dragoste.
Noi suntem iubiţii care nu sunt oameni:
-Mă lepăd de tine, lume.
Azi e 21. Pieptul tău e pînza pe care
o să-mi pictez prima capodoperă.
Pensula şofează deasupra pielii tale
de parcă toată viaţa mîinile mele ţi-au citit porii
şi-acum doar refac un puzzle.
Iubitule, eşti chiar hîrtia pe care voi scrie
cea mai bună poezie din cîte am scris pînă acum.
O poezie frumoasă. De dragoste.
Sursa
2011-06-12 01:37:00