Ieri’ul la care m-as mai intoarce …
Trecutul, de obicei, nu face bine sanatatii. Medicii sfatuiesc si chiar prescriu tratamente, prietenii insista sa “move on”, psihologii-amatori se imbogatesc peste noapte cu carti despre “mergi inainte” si tot asa. Asa e – pana nu te impaci cu trecutul, nu ai cum sa faci loc curat si senin pentru viitor si, cel mai important, pentru “acum”. Asuma-ti, iarta si traieste.
Dar nu despre asta vreau sa povestim azi .
Eu nu ma pot lauda cu multiple relatii nepamantesc de minunate si cunostinte unice in materie de cuplu. Experienta mea e simpla si este … a mea.
Dar de fiecare data cand am ocazia, ma interesez sa vad ce a facut Vasea 1 sau Vasea “n”. Poate e un gest egoist – vad, daca Vasea e deasupra tuturor acuma, inseamna ca si eu tre’ sa fi fost vreo lebada, nu? Nu am cine stie ce regrete, nu ma bucur sa vad divorturi sau neveste nemultumite, nu sar in sus si nu cad in jos
.
Dar zilele astea, “am dat” de baiatul care mi-a placut cu adevarat, prima data in viata mea. Placut mai serios cand am zis gata, papusile vor fi duse la alte case, facem loc pentru batiste, casete cu muzica de dans lent in doi si jurnale cu “nu mai pot trai fara el” ascunse in spatele cartilor.
Baiatul din scoala, din curte sau de la mare, fratele vreunei colege sau vecinul unei verisoare. Baiatul mai mare, care nu te baga in seama . Cu care m-am mai revazut, intamplator, de cateva ori in viata. Recunosc ca am avut niste emotii nebune cand i-am vazut numele pe monitor. Mai intai, am simtit fix aceiasi fluturi in stomac pe care-i aveam de fiecare data cand cineva numai aducea vorba de el. Dupa care mi-am amintit emotiile varstei de-atunci. Si m-au navalit niste amintiri atat de frumoase si pure, cu gust de fericire adevarata. Privirile, saruturile, oftaturile lungi. Pe urma am inceput sa construiesc niste planuri de revedere
. Imediat m-am speriat si am renuntat, temporar, la ele
. Fara sa mai pot controla vreo emotie din organismul meu, am visat ca ma cauta, gaseste, ingenuncheaza si’mi cere mana, ofera lumea etc … chesita aia cu “pana moartea ne ve desparti”. Exact ce scriam cu ani in urma in jurnalele ascunse in spatele cartilor. Si iar m-am speriat si am amanat visul, tot temporar
.
Toate impreuna – visele, amintirile, inchipuirile, planurile, sperieturile, zambetele – toate ma tin intr-o stare de “Capu’ sus, keptu’nainte”. Umblu mandra si fudula, de parca insusi feciorul presedintelui de colhoz m-a condus ieri acasa, dupa lungul film indian .
Nu stiu ce e cu el. Nu stiu nimic si nici nu are vreo importanta. Pur si simplu mi-am amintit de primii mei fiori. Fiori naivi, nealterati de seriozitatea si responsabilitatea unei vieti adulte. Mama ei de viata .

Sursa
2011-06-09 00:45:33