versu-n stroi…pe hectare de hartie

sursa imagine.

Văzui ieri un spectacol. Fain. Di la ntunerik la luninî. Așa e numele ales de Andrei Sochircă, actorul ce a interpretat/declamar/cântat excelent poezii din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Leonid Corneanu, Nestor Cabac, Dumitru Milev, Culai Neniu, Alexandru Caftanachi, Toader Mălai. Astea-s câteva dintre numele poeților ale căror versuri au fost recitate. Ar mai fi și alții, cărora le-am scăpat numele. Să mă ierte.

Am râs. Că era de râs: anumite întorsături lingvistice care păreau imposibile, un anume festivism al versurilor, mult optimism,  o lume vie, în care vorbea și soarele, și ciocanul și oțelul.

Apoi a venit și o tristețe. Întâi de la o voce impersonală ce răsuna imperceptibil și cu cadență în fiecare poezie – o voce care părea să citească o condică de totaluri a unui agronom: am făcut asta, am făcut asta, vom face altele…Prea puțină poezie în contabilitatea pusă în versuri… Apoi o impresie de înfundare. Rigiditate. Așa-s poeziile alea: fixe, după calapod. Previzibile – ajungi să ghicești rimele, comparațiile, metaforele, de fapt întreaga poezie după primele 2-3 versuri…Marea tristețe a venit la urmă. Când am aflat că poeții cu pricina au fost împușcați. Sub Stalin. Pentru naționalism, devieri și alte invenții. Mai trist decât alte tristeți e această tristețe în ”mijloc de nuntă”.

Între altele tot mai cred că unele versuri chiar aveau niște poezie: ceva metafore destul de reușite, încercări de a merge dincolo de comparații, rime năstrușnice. (Cu un fel de răutate aș putea chiar adăuga că unii dintre acești poeți ar avea mai mult must poetic decât alții pe care istoria corectă a literaturii române i-a reținut oficial. O metaforă precum ”versul în stroi”, dintr-o poezie despre tipografie face mult.)

p.s. un mare bravo pentru Andrei Sochircă. Care a transpirat pentru public. Care a făcut un spectacol viu, cu publicul pe post de participant.