Virtuozul polonez la Chisinău
Printre numeroşii muzicieni celebri din sec. XIX, care au concertat în capitala Basarabiei, se remarcă numele lui Heinrich Veneavski. Prieten şi partener de ansamblu al lui A. Rubinstein, activând în calitate de solist la curtea împărătească de la Petersburg şi, concomitent, profesor la Conservatorul de acolo, el, în repetate rânduri, susţine la Chişinău concerte în anii 1868, 1871 şi 1879, dar şi locuieşte aici forţat, ur¬mărit de poliţia secretă a ţarului, fiind considerat un patriot polonez indezi¬rabil. Nu este exclus că a vizitat aceste locuri şi mai înainte, încă prin anul 1851, când ieşea în scenă împre¬ună cu fratele său mai mic, luzef, un pia¬nist talentat, care s-a stabilit mai târziu la Moscova.Cu interpretarea sa, Heinrich trezea întotdeauna admiraţia publicului chişinăuian, confirmând invo¬luntar legenda răspândită pe larg care glăsuia că el ar fi moştenit măiestria nemaipomenită de la însuşi Paganini. Inspiraţia reuşea să învingă surzenia tot mai evidentă, care se agrava o dată cu înaintarea în vârstă - boală pe care, ca şi Beethoven, o ascun¬dea, fiindcă pentru un muzician nu poate exista ni¬mic mai rău. În comparaţie cu maeştrii din alte ţări, el se evidenţia prin capacitatea sa de a „însufleţi" sunetul, de a-l înnobila cu o intonaţie profundă şi bine construită, înalt apreciată, de altfel, de melo¬manii locali. Şi ce impresie puternică trebuie să producă un artist ca, după 15 ani, să nu fie doar evo¬cat, ci şi dat drept exemplu marelui Pablo Sarasate! Atunci când, în 1884, acest "rege al artei ritmului" in¬terpreta, la Chişinău, cu mare strălucire, la ura din cele mai bune viori ale lui A. Stradivari, "dansurile spaniole" ale sale. Alături de concertul lui F. Mendelson, este remarcată de recenzenţi şi fantezia „Amintiri despre Moscova" a lui H. Veneavski, pusă în scenă cândva aici chiar de autor. Este scoasă în evidenţă măiestria redării elementului naţional al muzicii/nuanţarea iscusită a originii ei slave, italiene sau de altă origine. Personalitatea violoniştilor se reliefa îndeosebi în interpretarea creaţiei lui Mendelson, care a devenit, datorită influenţei hotărâ¬toare a lui A. Rubinstein, una din cele mai îndrăgite
de Veneavski, ajuns la vârsta maturităţii. La Chişinău el o interpreta, ca de obicei, cu multă inspiraţie şi fantezie, punând ac¬centul pe inflexiunile sfâşietoare ale cantilenei, în timp ce maniera lui Sa¬rasate nu îl satisfăcea întru totul pe criticul chişinăuian, "în ciuda a strălucirii şi tehnicii şlefuite".
Strămoşii noştri au avut oca¬zia să compare, de asemenea, şi stilul compoziţional al celor doi maeştri remarcabili, pentru că fie¬care din ei şi-a prezentat propria variantă a Fanteziei pe motivele operei lui Ch. Gouneau "Faust".
Cu părere de rău, nu s-au păstrat mărturii cu privire la întâlnirile lui Ve¬neavski cu intelectualii basarabeni, care intrau uşor în contact cu celebrităţile străine aflate în trecere prin ţinut, familiarizându-i neapă¬rat cu tot ce prezenta interes (să ne amintim doar de întâlnirea cu F. Liszt la vila lui V. Alecsandri). Se cunoaşte doar că acesta s-a întâlnit cu legendarul lău¬tar Iancu Perja, apreciindu-i înalt mai ales tehnica ori¬ginală şi uşurinţa improvizării la vioară. A fost impre¬sionat, în special, de uşurinţa cu care foarte talenta¬tul viorist chişinăuian interpreta în patru octave nota „la" într-o poziţie deosebit de complexă pentru in¬strumentişti.
Viaţa dezordonată, femeile, alcoolul, jocurile de noroc i-au ruinat de timpuriu sănătatea lui H. Ve¬neavski. În 1879, în pofida înrăutăţirii sănătăţii, el prezintă ultimele spectacole, în sudul Rusiei, vizitând şi Chişinăul. Ca şi mai înainte, îşi pregăteşte fiecare ieşire în scenă deosebit de riguros. Acestea, în cele din urmă, l-au consumat definitiv pe artist, care s-a îmbolnăvit grav de inimă, tratându-se câteva luni într-o clinică odesită.
Veneavski a murit nu mult timp după aceasta, la Moscova, în vârstă de 45 de ani, nereuşind să-şi va¬lorifice nici pe departe capacităţile creatoare.
Fiindu-i respectată dorinţa, el a fost înhumat la Varşovia. În ultimul drum a fost însoţit solemn de tot oraşul, în acordurile luminoase ale muzicii sale şi ale "Recviemului" unui alt polonez celebru, S. Moniuşko.
Serghei POJAR, muzicolog
Capitala 2006, 8 noiembrie
Sursa
2011-06-08 12:58:00