Zi de Duminică
Se spune că Domnul veghează de-asupra noastră, urmîndu-ne paşii îndeaproape...Era pe lume un om creştin ce îl iubea mult pe Domnul. Omul era pescar şi serile cînd îşi purta rugăciunea din mers peste nisipul mării, vedea cum lîngă paşii lui, răsar urmele Celui care îl însoţeşte mereu. Şi omul se întărea în rugăciunea lui, în credinţa lui..şi fericit era.
Într-o zi se îmbolnăvi rău..şi plasa lui goală deveni grea, şi pasul lui bonav deveni greu..dar el continua să se roage..să meargă pe mal îngînîndu-l pe Domnul.
Dar paşii Domnului nu mai răsăriră..şi era trist pescarul privind urmele lui solitare..
Zilele treceau..omul se întremase, revenise la îndeletnicirea lui, la valul mării, purtînd aceeaşi credinţă în piept..şi într-o seară paşii Domnului se iviseră din nou pe nisipul cald al plajei..
- Doamne, de ce m-ai lăsat singur cînd mi-a fost mai greu? Cînd trupul meu se sleise, cînd paşii mei deveniseră grei ca roca mării?
- De ce crezi că te-am lăsat?
- Nu am mai văzut paşii ce mă urmau în fiecare seară...păşeam singur, eram singur..atunci cînd aveam nevoie de tine, cînd tu erai unica mea alinare şi speranţă...
- Nu te-am lăsat. Te-am luat în braţe şi te purtam aşa în fiecare seară pînă te-ai făcut bine..
Sursa
2011-06-05 12:48:00