Printre suporteri

Mult asteptatul meci Moldova-Suedia. Cu o mare nerabdare asteptam sa ajung la data de trei iunie pentru a fi prezenta printre suporteri, de a simti din nou atmosfera calda si zguduitoare din tribunele de pe stadionul Zimbru Chisinau. Imi ramasera din toamna amentirea meciului Moldova-Olanda (2010) care e bine intiparita si pâna astazi in memoria mea, nu se uita, nu se uita …
Cu o zi inainte trecuse prin cap gândul de a merge si a cumpara gouache rosu, galben si albastru (culorile sufletului si neamului, culorile din inima si a nemuririi …)
Desenata pe fata in culorile tricolorului… aveam senzatia ca am o indoita putere, o indoita incredere, o indoita speranta si chiar credeam ca Moldova va câstiga cu scorul 2-1. Ar fi fost fost bine …
Miscându-ne cu galeria OF si cu multi alti suporteri spre stadionul Zimbru strigam; HAI MOLDOVA, HAI MOLDOVA … Se nastea in mine o speranta a gândului ca Moldova va fi câstigatoarea. Ajunsi toti in tribuna B sectorul 28 si 8 ca de obicei fiecare stia ce sa faca, sa aseze banerele … sa fie pregatiti total de inceperea meciului care pentru bun inceput promitea si se simtea o atmosfera foarte si foarte fierbinte.
Asa a si fost, caldura multa, suporteri multi si insetati de meciul Nationalei, de a sustine si a striga pâna si    dupa  minutul 90. Asezati toti pe la locurile lor asteptau cu mare nerabdare inceperea meciului.

’’Nikolai, Nikolai, Nikolai Kalancea’’ am inceput sa strigam când a iesit pe teren si incepu sa faca incalzirea. S-a intors spre noi ca de obicei ca semn de stima si respect ca ne mutumeste ca suntem alaturi de ei.
Meciul incepuse si in mine clocotea nelinistea si tot ma gândeam : ’’O sansa pentru Moldova’’
De câte ori vin la meciurile jucate de Nationala Moldovei sper si cred ca v-om câstiga.
Sufletul se rupe atunci când ni se da GOL, dar continuam sa ridicam mâinele in sus si sa sustinem in coninuare.
Nu-mi iese din cap lucrul când Deleu Anton se intoarsera cu fata spre noi si zise: ” Ma baieti, daca tot pierdem hai sa cântam …’” Asa si nu a zis pâna la urma ce sa cântam ca in acest timp Nationala Moldovei batuse gol in poarta Suediei. Scorul 1-3 pentru Suedia. Toata lumea sa ridicat in picioare, tribunele rasunau si se zguduiau de strigate ca totusi dorim VICTORIE si suntem insetati de ea. Moldova cea care mereu se zbate si-si doreste victorie si nu pierdere, natiunea care are tarie de caracter si merge inainte necatând de scorul final.
Atmosfera de pe stadionul Zimbru era de nedescris … cei care nu au fost nu au de unde sa simta toata asta. Nu au de unde sa simta când oamenii pleaca de la a doua repriza si tu privesti din tribuna de sus si te gândesti la ce au mai venit de pleaca, de ce nu sustin chiar si atunci când pierdem de ce au mai cumparat bilete când altii au ramas fara si erau de acord sa dea 300 de lei de a sta de la inceput si pâna la urma pentru a sustine Moldova, oamenii care pleaca care nu le pasa, care vin numai si ocupa loc aiurea si in urma lui ramâne murdar, oamenii care strigam de sus sa se ridice si sa cânte impreuna cu noi, intorceau capurile si se uitau ca: ”Boii la poarta noua ce vrem noi de la ei” de parca am fi vorbit intr-o alta limba (pacat ca nu mai suntem intelesi in LIMBA NOASTRA) Oamenii care pur si simplu injurau fara a gândi, oameni care mai bine nici nu veneau decât veneau.
Scorul final 4-1 pentru Suedia unde spre final am inceput sa cântam ceea ce vroia sa zica Anton mai sus: ‚Ma baieti, daca tot pierdem hai sa cântam … si nici pe aproape … si nici nu-mi trecea prin cap ce cântec …. au inceput sa rasune vocile barbatesti cântând:
”Si-asa-mi vine cate-o data
Sa dau cu cutitu-n cheatra
Din cheatra sa iasa foc
Daca-n viata n-am noroc… ”

Cu ochi tristi si durere in suflet cântam si eu in rând cu ei, sa cântat de a rasunat stadionul, sa cântat si se cânta din suflet si cu suflet ca totusi suntem alaturi mereu de ei si atunci când pierdem si atunci când câstigam. Cântam când ni se da gol, cântam când nici nu mai avem sanse de câstig, cântam ca le suntem mereu alaturi, cântam cu voci de speranta ca v-om fi auziti. Cântam ca sa ni se mai alature cineva, cântam ca e frumos, cântam pentru-ca avem pentru cine, cântam pentru o iubire ce ne uneste. Avem ceva comun care e in sufletele noastre si merita sustinerile noastre si la bine si la rau. Cântam pentru-ca suntem mândri ca avem pe cine sustine si a fi prezenti la fiecare meci. Aflata printre ei le aduc multumiri tuturor suporterilor care sunt mereu alaturi, indiferent de timpul si temperatura de-afara.
Ieri a trecut ceva prin mine ceea ce nu a fost niciodata, am simtit ceea ce e de nedescris … ceea ce intradevar simte un adevarat suporter. A fost asa cum nu a mai fost niciodata o pierdere …  când galeria a stat in picioare (cum o face mereu) si au cântat de au fost auziti peste tot. Galerie – ca brazii – care nu-i dea jos cu nimic, cânta de rasuna orasul.
Cu capul sus si durere in suflet am parasit stadionul, dar totusi speranta nu moare doar doare … si pe final am mai cântat inca odata IMNUL MOLDOVEI care cred eu ca a lasat o impresie foarte mare … atât la noi in tara cât si peste hotarele ei.
Am cântat si eu, am fost printre ei sunt una dintre ei (dar mai rar), azi sunt ragusita, dar asta nu m-a oprit sa scriu ceea ce am vazut si simtit, o mica parte o las aici pe foaie … pur si simplu nu-mi doresc ca sa fie uitata.
BRAVO SUPORTERILOR !!!