La o bomboană de sticlă duchese când aveam înălțimea exact până unde se termina buzunarul unui om matur, sau pe sania ce era trasă de cineva, principalul că era, că pe atunci nu mai conta, la ciubotele pline de glod ce le spălam în fața școlii într-un lighean comun, sau poate în clasa a patra când de 8 MARTIE confecționam lucruri importante pentru mame de culoare roșie și albă. Sau poate vara când săream gardul vecinei de două ori mai mare ca mine după căpșunele, să fi intrat pe poartă mă lăsa în gradină, dar așa furate erau mai bune … și ea mă vedea, dar eu credeam că nu. Probabil că și-a adus și ea aminte de copilăria sa, de aia și se făcea că nu mă vedea. Sau poate a rămas fericirea la cățelușul pe nume Țigănaș care alerga mereu din urma mașinei lui tata care mai apoi a fost călcat de o altă mașină, sau poate a rămas fericirea pe toloaca unde duceam bobocii la păscut vara. Sau poate a rămas pe foaia alba desenând cu creionul simplu, sau poate a rămas acolo la casa părintească, sau poate la bunica în deal unde făceam colibă sub nucarii umbroși, sau poate la tătunea în deal pe la știubeile cu albini gustând din faguri, sau poate prin copacii lui de cireși care le mai simt și azi gustul, sau poate în pod când scoatem ” răzâncuțele de la pozunci” pentru a sări în ” răzâncă” (pentru-că așa o numeam), sau poate fericirea a rămas în mahala unde ne jucam de-ascunsa sau furând bostani, sau poate fericirea a rămas acolo unde eram noi toată familia la o masă împreună, sau poate am îngropat-o în vie ca pe o comoară? … sau poate a rămas într-o minciună pe care eu am crezut-o, sau poate a rămas intr-o bătaie de a mamei care am primit-o în zadar (și ea până in ziua de azi îmi zice că o să prindă bine vieții mele), sau poate a rămas în visele îndeplinite, sau poate a rămas cu primele aparențe pe la clubul din sat. Sau poate a rămas în drum în autocarul ce ma adus pentru prima oară la Chișinău la treisprezece ani, sau poate a rămas acolo unde nu țin eu minte, sau poate a rămas în întrebările fără de răspuns, sau poate a rămas … a rămas o amintire, pe care trebuie să o numim FERICIRE strecurată în prezent prin lacrimi.
