Nebună de dor, la ea privesc
Frecându-și palmele îmbătrânite,
Ochii albaștri, posomorâți, la poartă
Își așteaptă roada vieții, necăjită.
Bătrânețe – la ușa mamei să nu bați
Și nici pe apropae să nu-i calci
Un suflet mai scump de cât ea Pământul nu are,
pe întinsele hotare !
Viață- de ce o îmbatrânești?
Zile – de ce nu o întinerești?
Amintiri – întoarceți timpul înapoi
Să o văd tânără, cum aleargă după noi.
Mama, atât de greu să văd
Cum pielea-i asemenea unei corji de nuci.
Atât de greu să văd … cum te duci.
