policlinica

Insulina este un hormon indispensabil digestiei carbohidratilor. La diabetici aceasta nu vine din interiorul organismului, ci se administreaza pe cale exogena. Daca la non-diabetici organismul este singurul producator autorizat de insulina, atunci la diabetici producatorii difera. In mare parte exista doua companii mari farmaceutice producatoare de insulina: “NovoNordisk” (Danemarca) si “Lilly” (SUA). Normal ca exista si alte companii, dar acestea doua sunt cele mai mari.

Diferite tari prefera sa aiba grija de diabeticii lor in diferite feluri. In SUA trebuie sa ai o asigurare medicala buna ca sa beneficiezi de insulina gratuita. O asigurare medicala buna presupune un serviciu bun sau existenta unor surse financiare aditionale. Daca nu ai asigurare sau daca ai o asigurare medicala minima trebuie sa-ti cumperi insulina. Deoarece asigurarea mea medicala era una dintre cele mai minime, eram nevoit sa-mi cumpar insulina, atata timp cat m-am aflat in SUA.

Paradoxal, insulina produsa in SUA este mai scumpa in SUA decat in Republica Moldova. Intuitia imi sopteste ca insulina scumpa din SUA se datoreaza politicii de preturi din sistemul de sanatate american, care favorizeaza persoanele asigurate si defavorizeaza persoanele fara asigurare. Totusi in SUA este mai bine ca in majoritatea tarilor africane unde insulina nici nu ajunge sau daca ajunge lipsesc glucometrele sau seringile pentru administrarea ei.

Acum ca am revenit pe o perioada in Republica Moldova am zis ca trebuie sa merg la policlinica sa vad care mai e politica insulinei pe plaiurile natale. Partea buna a situatiei este ca de bine de rau, sistemul de sanatate moldovenesc isi propune sa asigure toti diabeticii moldoveni cu insulina gratuita. Chiar daca nu ai polita, ca diabetic, ai dreptul la insulina gratuita si la o serie de analize gratuite anual. Totusi vorba cronicarului: “si ceea ce este gratuit are un pret.”

Pretul exclude valoarea monetara si TVA, dar include cautarea timpului pierdut si a neuronilor indivizibili. Cu cativa ani in urma, insulina se elibera la farmacia policlinicii de sector. Mergeam la endocrinolog, acesta ma intreba de sanatate: “Cum te simti? Cum e “saharul”? (“sahar” e o varianta mai dulce prin care anturajul diabeticilor incearca sa menajeze urechile diabeticilor suprasaturate de “valori glicemice” si “hipo-hiper-glicemice.”) Dupa cateva intrebari de serviciu, endocrinologul nota ceva ilizibil in cartea mea medicala, si imi prescria cate doua flacoane de “Humulin R” si “Humulin NPH.”

Dupa binecuvantarea endocrinologica epopeea mea insulinocentrica continua in cabinetul medicului principal de sector. Dupa o serie de intrebari administrative de genul: “Ati mai fost la noi dupa insulina? Ati trecut toate analizele?” medicul de serviciu scotea stampila atotstiutoare si deoadata simteam cum se apropie izbavirea. In ultima instanta coboram la parter unde se afla farmacia policlinii si ridicam licoarea vietii. Procedurea se repeta aproximativ la fel o data la fiecare doua luni.

Mai recent, pentru a “simplifica” procedura de obtinere a insulinei si pentru a “evita orice scheme de coruptie” autoritatile medicale au hotarat sa centralizeze distributia insulinei. De parca pana atunci insulina se oferea la orice colt de strada. Astfel, daca anterior puteam sa merg la policlinia de sector sa obtin insulina, acum aceasta se elibereaza doar la Policlinica Nr.1 din centrul orasului. Ce nu face statul ca sa usureze viata cetatenilor sai?