"...sărutarea cea de pe urmă "Trecuse ziua de marţi . O marţi ca oricare , aceleaşi feţe , aceeaşi sâcâială după poarta liceului , aceleaşi rutine zilnice şi aceleaşi glasuri . Seara se arăta să fie bună . Schimb de poze , schimb de vorbe - folosind la maxim oportunitatea reţelelor sociale şi a serverelor de 2 banuţi.
Ceva ţinea mintea trează până după miezul nopţii. Poate cafea ? Nu , nu era cafea .Culcat încercam să adorm sub impresia nătângă a fericirii neîmpărtăşite, căci până în faza somnului adânc mai era .
Nedesluşibil la început apoi tot mai strident se agita telefonul de domiciliu. Ringtone simulat pe imnul Europei păru mai lung . Tastasem butonul care avea cu sine să aducă un mesaj. "Alo" nu mai avea sens , cineva demult ridicase receptorul . De cealalată parte a liniei un glas lipsit de aer zise .
- Vera, a murit mama !
Era miercuri ora 02:06.
