Доброго вечора din Ukraina sau seara bună, ori să aveți numai bine cînd accesați acest blog. Început într-o noapte tîrzie, cu teme rămase la chimie, s-a lansat pagina WhiteFunny apreciată cu un 4 la chimie. Anii de liceu nu au mare importanța, poate au avut dar nu îmi amintesc. Valizele sunt simbolul copilului rebel pe drumuri. În valize se pun haine, încălțăminte, cabluri, speranțe, bani.Toatea astea nu au sens, nonșalanța prin care trecem ca societate ne face putrezi, desprinși de orice idee de unire și comuniune. Da, suntem paraziți, pentru că sărbătorim lucruri false.
Protestatari pașnici în centrul istoric al Kievului Kievul de aproape 3 săptămâni nu fierbe, Kievul este calm, iar oamenii sunt uniți de ceva mai mult decât patriotism. Patria e vandalizată de Președintele Ianucovici. În glasurile răgușite de frig se strigă cu dragoste și venerare „SLAVA UKRAINEI, EROILOR SLAVĂ”. Noaptea de 29 spre 30 noiembrie a fost cea mai grea pentru protestatarii din Piata Independenței, numit EuroMaidan. Forțele de ordine au primit indicații să împrăștie protestatarii. Ceea ce au reușit este doar abuzul fizic față de studenți, asistenți medicali, bătrîni, femei. Cetățeni care au ieșit în strada pentru a sabota ideea pasului decisiv de a nu semna Acordul de Asociere cu UE. Valuri au alergat spre stațiile de metro din apropiere. Îmbulzeala la aparatele cu jetoane se transformă în bastoane peste cap și mîini.
Bradul EuroMaidanÎn apropierea Ministerului Afacerilor de Externe se retrag în fugă protestatarii, în mare parte studenți ai Universității „Taras Șevcenko” și alte instituții superioare din țară. Pătrund în ograda bisericii-mănăstire St. Michael's Golden-Domed din apropiere. Călugării închid porțile însă fără nici un gram de securitate: nici spirituală, nici a ușilor. Poliția forțează lacătele puse în realitate pentru oamenii pașnici, tîrăsc afară tinerii pe spațiul dintre biserică și minister. Sunt bătuți, sunt bătuți și asistenții medicali care urcă pe targă corpuri cu fețe mutilate. Ideea de a lupta pentru fructul interzis, ideea de a nu fi călcat în picioare de interesele demagogilor îi repornește mai hotărît în ziua de miercuri 30 noiembrie, pe protestatarii, în timp ce posturile din Rusia anunță o adunătură de cîteva mii de oameni care au vandalizat cu spray și mesaje antipopuliste. În realitate în Kiev se lucra la baricade. Pomul de Crăciun este complet dezgolit de învelișul superficial de polietilenă verde. Bănci, urne de gunoi, bucăți de gard, scîndură se ridică împotriva Guvernului fomist. Oamenii se adună din toate colțurile țării. Consiliile orășănești ale orașelor Donetsk, Lviv alocă bani din buget pentru alimente protestatarilor. Bucătăria revoluției se mută în sediul Casei Sindicatelor și a Primăriei. În Piața Independenței se instalează corturi, se aduc saci cu haine călduroase pentru a se oferi protestatarilor. Spiritul comun de apropiere față de valori îi întărește să fie împreună. Angajați ai fabricilor sau a firmelor private părăsec locul de muncă care le permite prin salariu, o chirie în jungla de beton și otrăvirea sufletului cu rutină. Kievul trăiește fiecare zi împreună. Stop actului prim.ACTUL II - Tripul exotic al liderilor Actul secund al narațiunii de mai sus arată altfel. În avion Președintele este servit de mănușile albe cu ceașcă de ceai. Își amână sau anulează plecarea spre Malta pentru a nu aprinde spiritele în capitala țarii. Mișcarea nu se dovedește de a fi una inteligentă. Președintele Ianukovici se îndreaptă spre China, apoi în 6 decembrie se oprește în Sochi la întâlnirea cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Se convin prevederi ale Ukrainei în cazul în care semnează Acordul de Asociere a Uniunii Vamale. Ideea uniunii vamale pornește din Rusia. Ideea este elaborată pentru a scoate din ecuația economică valuta europeană și dolarul american, prin crearea unei monede unice a acestei Uniuni. Planurile pentru aceasta urmând a fi transpuse în realitate începând cu 2016. Aici se presupune parteneriatul cu Brazilia și Venezuela, țări în care activează organizații comerciale ruse în domeniul extragerii și valorificării minereului de fier sau lemnul din Amazon. În 17 decembrie liderul din Ukraina semnează la Moscova actul prin care se adresează indirect poporului cu avantaje de 15 miliarde dolari și reducere cu 30 % din prețului gazului rus livrat. Liderul opoziției ruse Boris Nemțov consideră că Președintele ucrainean Viktor Ianukovici îl va trage pe sfoară pe Vladimir Putin și va semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană. În acest caz toate prevederile Acordului cu Uniunea Vamală vor fi dizolvate. Teoriile conspirative nu se pot desfășura, faptele Președintelui nu vorbesc. Faptele președintelui ține lumea în stradă. Faptele Președintelui îi face să stea drepți, să ridice și să întărească baricadele cu saci, anvelope, nisip. Faptele vorbesc de la sine, sinele vorbește prin aceleași chemări. Revoluția e aproape. Războiul și segregarea, magia și teroarea. Cade cortina.
Sediul Primăriei orașului Kiev-numit Tribunalul Revoluției În sediul Primăriei oamenii dorm, se încălzesc, primesc un ceai, o farfurie de mîncare. La ușa se efectuează un control civil, inițiat de oameni. Ești căutat în geantă de arme, explozibil. Dacă vii din partea naționaliștilor, care se opun schimbărilor, ești tratat la fel. Toleranța este cuvântul cheie cu care Ukraina ar putea sfîrși o decadă de minciuni. Minciunile vieții mai bune de mîine. Noaptea de 10 spre 11 decembrie a instaurat din noi frică în oameni. Pe scenă se strigă Tatăl nostru. Un scenariu apocaliptic este scris de șeful forțelor de ordine care îi îndeamnă pe protestatari să elibereze teritoriul din centrul oașului Kiev. La 200 metri de polițiștii dotați cu cască și bastoane, interpreta Ruslana îi întărește pe oamenii ce agită flaguri a UE dar și a Ukrainei. Masele mișcă spre mijloc femeile și copiii. Baricadele nu cad pentru că sunt preponderent făcute din oameni vii din cetățeni pașnici care își câștigă cinstit pâinea și banii pentru a întreține familia sau bătrânii. Oamenii se țin de mîini, iar mișcarea mecanic controlată a poliției deja a eșuat. Acum oamenii se apără reciproc. A fost asumat rolul adevărat în spectacolul revoluționar.
Protestatari în rol de apărători ai baricadelorGood Bye Lenin Duminică, seara de 8 decembrie. Străzile sunt pline de oameni. Pe scena EuroMaidanului se țin discursuri de cetățenii simpli, de lideri ai partidelor, deputați, reprezentanți ai Ambasadelor statelor UE. Valuri din mulțime se rup de scena principală pentru a înainta către statuia lui Lenin din centrul Kievului. Îndemnul vine din partea cîtorva lideri ai opoziției care seamănă între tinerii adunați o euforie săbatică. De copacii de pe margine se leagă sfori din fir metalic. Lațul este forțat și Lenin se prăbușește poate pentru todeauna din calea schimbărilor. Tinerii, jurnaliștii BBC se năpustesc pentru a jumuli ori moment care va rămâne istorie. Cu ciocane pregătite, liderul ideologiei comuniste este condamnat, delapidat cu lovituri. Din granitul slefuit se desprind bucăți care se strecoară din mână în mână spre buzunarele goale a tinerilor studenți. Comunismul devine puroi, o infecție netratată pînă în momentul în care poporul reușește să își creeze alte convingeri.
Monumentul V.I. Lenin vandalizat de protestatariTot ceea ce pot să declar, nu ca un pseudo-analist politic, ca un martor este faptul că simt milă pentru cei din Kiev. Spiritul, căldura vine din interior, lipsire de orice individualizare, ajutorul și sprijinul brațelor de lîngă tine. Acestea îi întărește pe cei slabi, iar cei puternici se regăsesc cu misiunea adevărată în față. Scenariile au fost demult făcute. Discutate cu ușile închise și cu grave abateri de la coerența politică. Muritorii de rând se vor întoarce la casele lor, poate în câțiva ani vor servi prin munca lor cinstită interesele investitorilor străini, vor trece peste sine, vor pierde ceea ce a fost a lor. Pământul făgăduinței este oriunde sub picioare. Vestul este plin de gol, nuditate a rațiunii, garantată de Articole în Declarații Universale sau ONU. Scena e deschisă, adevărații actori își învață textele. Va continua ... la nesfârșit.