Miza politică a aderării: un nou „club” european
UE este descrisă deseori ca o uniune de cluburi: există un club euro, un club Schengen, și multe altele. Diplomația română depune eforturi considerabile pentru ca România să capete o mai mare influență politică în sânul UE – și din această cauză statul român nu dorește să fie exclus din niciun proces de integrare. Mai ales acum, după ce problema aderării la zona Schengen s-a complicat, România nu își mai dorește să fie lăsată pe dinafară, ci din contră, să arate că este un elev bun al UE și că este angajată serios pe toate dimensiunile integrării.
Pactul Euro Plus a fost adoptat de o mare majoritate a țărilor UE, anume pentru că are avantajul de a fi pe placul tutuor: al statelor disciplinate din punct de vedere bugetar – pentru că vizează sancționarea exceselor; al statelor laxiste – pentru a arăta că și-au învățat lecția; al statelor din zona Euro – pentru că au obligația de a salva moneda unică; al statelor din afara zonei Euro, inclusiv România – pentru că nu doresc să fie excluse din procesele europene.
Acest pact nu este doar un alt banal acord, ci este mai degrabă un mini-tratat de guvernanță economică al UE. În premieră, vom putea afla și opinia instituțiilor europene (Comisia Europeană, Parlamentul European) despre starea reformelor în statele semnatare. Nu va mai fi nevoie să fim cunoscători avansați ai unei țări UE ca să-i evaluăm profilul macroeconomic, social și demografic, să-i detectăm aspectele vulnerabile și reformele stringente apelând la experți, ONG-uri sau studii independente – Comisia Europeană va fi cu ochii pe fiecare țară în parte și va trata fiecare stat după niște criterii uniforme. Statele UE nesemnatare nu vor putea asista la această procedură de evaluare din cadrul Semestrului European – prin urmare, expresia de „club” nu este doar metaforică.
Desigur, orice reformă recomandată rămâne de competența suverană a fiecărui stat, care va tranșa singur asupra mijloacelor de realizare. De exemplu, îmbătrânirea populației statelor UE poate provoca crize demografice și găuri în buget dacă nu are loc reformarea sistemului de pensionare. Aceasta poate avea loc prin mărirea contribuțiilor, prin creșterea vârstei de pensionare, sau prin tranziția de la un sistem de contribuții colective la unul individual. Alegerea este politică și va fi luată, cel mai probabil, în funcție de culoarea politică a guvernării. Însă este important că se evită opțiunea cea mai proastă – ca sistemul să nu fie reformat deloc. Însuși faptul că state precum România au acceptat să fie „ghidate” de la Bruxelles constituie o concesie deloc neglijabilă. Până la urmă, prezentarea unui pachet de reforme la Bruxelles este mult mai onorabilă decât negocierea in extremis cu FMI a unor cure de austeritate...
Ecuația economică a Pactului Euro Plus: competitivitate + convergență = euro
Imediat după summit-ul din martie, președintele Traian Băsescu și-a apărat opțiunea în fața publicului român: 1. pentru o creștere economică durabilă, România trebuie să redevină competitivă, de aceea reformele structurale trebuie continuate; 2. România trebuie să continue procesul european de convergență pentru a profita din plin de avantajele Pieței Unice, și acest proces trebuie să se finalizeze logic cu adoptarea monedei euro către anul 2015. În acest context, Pactul Euro Plus va fi catalizatorul acestui „roadmap” propus de președinte.
Dacă ideea aderării la euro în 2015 este discutabilă (termenul fusese stabilit înaintea crizei financiare, și chiar Banca Națională a manifestat rezerve cu privire la această dată), atunci aderarea la Pactul Euro Plus ca un pas intermediar este cât se poate de coerentă. De exemplu, pentru a limita durabil deficitul bugetar și datoria publică, România va trebui să pregătească terenul instituțional pentru noi reforme structurale. În acest sens, Europactul va fi un complement util pentru o accedere rapidă în mecanismul ERM-II, numit și „anticamera euro”, unde România va trebui să se afle minim doi ani.
Pe de altă parte, o atenție sporită adresată exclusiv relansării competitivității ar fi o pistă falsă: Băsescu ține deseori să ne aducă aminte că Europa pierde competiția economică în fața Americii, și asta pentru că în SUA se lucrează anual cu 5 săptămâni mai mult decât în UE. În realitate, statele UE au dezvoltat un model de economie socială, ce reprezintă un altfel de compromis între PIB și calitatea vieții. Acest model are avantajul de a rezista mai bine în cazul șocurilor economice: în criza actuală, PIB-ul SUA a fost cu mult mai afectat decât cel european, anume pentru că în Europa consumul este mai robust, grație unei protecții sociale mult mai generoase decât în SUA. În SUA, în schimb, șomajul este la cel mai înalt nivel de la finele celui de-al doilea Război Mondial. De fapt, există un stat și mai competitiv, pe nume China, unde protecția socială este aproape absentă și condițiile de muncă sunt cu mult sub standardele UE. Dintr-un punct de vedere pur tehnic, statele cele mai sărace sunt și cele mai competitive. De aceea este vital ca procesul de convergență din Europa să fie nu unul destructiv, ci unul creator: să lucrăm nu mai mult, ci mai productiv; să favorizăm creșterea valorii adăugate a muncii și nu munca low-cost.
În ceea ce privește Mecanismul European de Stabilitate, România nici nu este vizată de acesta, la acest fond contribuind doar statele din zona euro. În plus, cum țara noastră nu a adoptat încă moneda unică, ea nu are niciun deadline pentru a-și realiza obiectivele de stabilitate macrofinanciară, anul 2015 neavând deocamdată nicio valoare oficială. Oricum, Comisia Europeană va fi cu siguranță mult mai atentă la evoluțiile din Grecia ori Portugalia decât la cele din România ori Polonia, care nici măcar nu și-a fixat o dată de aderare la euro. Chiar și în privința anagajamentelor macroeconomice, România vine cu temele pe jumătate făcute, pentru că o bună parte din reforme au fost deja realizate la cererea FMI, în timp ce sectorul bancar a fost ținut destul de bine sub control: nu a fost nevoie de restructurări, naționalizări ori vânzări de active.
Prin urmare, pentru România, semnarea acestui pact a fost o decizie ușoară și corectă din punct de vedere strategic, pentru că, pentru noi, Pactul comportă mai multe avantaje decât obligații. După cum s-a exprimat chiar Băsescu, „am aderat pentru că nu aveam niciun motiv să nu aderăm”.
Pentru Europuls
