DIN BLOGURILE MOLDOVEI
predica de sambata
Există un fel de eroism prost înţeles în şcolile moldoveneşti. Profesori nu-s, da noi lucrăm în draci. Dascălul de mate predă şi biologia şi limba franceză şi educaţia fizică, uneori şi arta plastică. Mă rog, să aibe note elevii şi să treacă cu ochiul şi urechea prin acele cărţi, cursuri sau lecţii. Stahanovismul pedagogic care face cincinalul de lecţii în două ore, sau şi mai performant, în 20 min, e o cauză directă a nivelului scăzut de şcolarizare al absolvenţilor de la sate. Abandonând misiunea pedagogică, şcoala moldovenească rurală este un soi de mecanism de replicare, diviziune şi proliferare a inegalităţilor sociale, a absolvenţilor slab pregătiţi, a învăţământului de formă etc. N-au prins responsabilii de la ministerul educaţiei că există şi un procedeu numit comasare, care ar prinde doi iepuri: şcoli pline şi profesori buni, la fel cum nici Puterea n-a prins că trebuie să-şi hrănească întâi învăţătorii, pentru a putea hrăni, în perspectivă, şi restul populaţiei... În fine, epidemia de oreion face ravagii prin ţară, un remember trist şi pentru sistemul sanitar, dar medicii au alte treburi, se pare. În şcoala lu soră-mea, de exemplu, sunt 8 bolnavi, în clasa paralelă, încă 4, dar lecţiile continuă, epidemia la fel, într-o simbioză creativă şi creatoare (de locuri la spital) şi nici un director de şcoală nu îndrăzneşte să facă pasul din mintea cocoşului: să oprească lecţiile pentru 1-2 săptămâni. Chit că boala se transmite pe cale aeriană...chit că target-grup-ul este...copii de vârstă şcolară.