Casa visurilor mele e clădită pe două braţe puternice, gata să mă cuprindă oricând. Are pereţii vopsiţi în alb, pregătiţi pentru noi încercări. Toate uşile din casă au câte o cheie: sărutări furate, prinse de buzele lui. Scările urcă, întotdeauna, spre camere ce se vreau renovate. Nu se coboară, se construieşte în continuare. Privim de la balcon în jos, dacă e nevoie. Punem acoperiş inimile noastre, ca să bată mai tare decât muzica vecinilor, iar de acolo, privim tot oraşul.
Filed under: inspiratie
