„EMINESCU SĂ NE JUDECE”
Probabil abia ajunsese la Roma, femeia de vârstă incertă, între 40 și 50 de ani. Era prost îmbrăcată, prost încălțată, dar afară era luna noiembrie. Angelei i s-a făcut milă de dânsa, văzând-o cum ședea tremurând pe o bancă la Termini. Era moldoveancă, nu putea fi nicio îndoială. Gențile celea tărcate numai de la Chișinău vin.
S-a apropiat de dânsa și a intrat în vorbă. Era o profesoară de limba și literatura română. Nu avea bani. Nu avea unde înnopta. Angela a luat-o într-un bar, i-a cumpărat un caffè lungo, un cornetto. Profesoara le-a făcut să dispară într-o clipită. Dar continua să tremure. Angela, amintindu-și de un remediu bătrânesc contra răcelii, i-a comandat un păhăruț de votcă. Femeia s-a luminat la față. L-a băut, bucuroasă, s-a înviorat. Au mai tăifăsuit, ca între femei. Apoi profesoara, încălzită, a început să recite versuri, să îngâne cântece patriotice. Au ieșit din bar.
- Ei, zise visător profesoara, am mâncat, am băut, acuma de-ar mai fi ș-un bărbat... Angela zâmbi. „Așteaptă-mă oleacă aici”, îi zise. Și se apropie de un băietan de vreo 25 de ani care fuma lângă un gard în așteptarea a nu se știe ce.
- Măi Valoghea, vrei o „padrugă”? Da' nu-i chiar tânără, măi...
- Apu că doar n-am s-o fierb... Să nu aibă numai mai multde 50! ...Și cei doi, așadar, s-au dus. Poate să-i judece cineva? „Eminescu să ne judece”, vorba cântecului pe care îl îngâna doamna profesoară.
Sursa
2011-05-12 14:03:00