2thumbs_152070.jpgOfertele atractive sau reducerile de sezon de până la 70-90% nu au cum să nu atragă clienţii. Pe fonul preţurilor exagerate din magazinele micului Chişinău, reducerile servesc drept momeală pentru consumatori, principalul motiv de a păşi pragul magazinelor.
Cine ar rezista unor astfel de “articole” cu iz publicitar, în care se promit cele mai mici preţuri la produsele ce merită să le ai. De câte ori am intrat într-un magazin doar pentru afişul gigantic de la intrare pe care scrie “Reduceri 70%”, chiar dacă iniţial destinaţia nu era magazinul respectiv.
Dar pe cât de reală este publicitatea şi cum se fac reducerile, ne explică fără să vrea scurt, clar şi cuprinzător o vânzătoare dintr-un magazin din Chişinău. 
Un client (în cazul nostru o doamnă) vizitează un magazin, găseşte produsul potrivit şi respectiv vrea să-l cumpere. Produsul nostru (o pereche de pantofi) costă 1 099 MDL, clientului îi par scumpi şi renunţă să-i cumpere, dar va reveni pentru-сă vânzătoarea a anunţat-o de reducerile ce aveau să vină în timpul apropiat. […peste puţin timp, clientul revine...] Vânzătoarea a avut dreptate, acuma acelaşi produs putea fi cumpărat la preţ redus (-60%). Acuma preţul pantofilor era 999 MDL.  Pe etichetă era indicat: Preţul iniţial-1 699 MDL  şi Preţul redus-999 MDL. De fapt, clientul ce a vizitat magazinul anterior ştia că realitatea era alta, preţul iniţial era de 999 MDL şi nu 1 699 MDL, cum era indicat pe eticheta produsului în perioada ofertei.
Clientul către vânzătoare: Aceşti pantofi costau 1 099 lei, dar nu 1 699, ce s-a întâmplat?Vânzătoarea: Ei, dumneavoastră nu ştiţi cum se fac reducerile în Chişinău?
Astfel reducerile reale erau de 10% şi nu de 60%.