Mi-a fost atât de ciudat, în primele zile, imediat după ce ne-am despărţit. Timpul nu mai fugea nicăieri, decât spre zilele de ieri. Gândurile sunt ca o durere de cap, le simţi acolo, în tâmple, în frunte, în ţâuitul din urechi.

Bărbaţii sunt ca albinele, când e vorba de miere. Mă simt mai puternică acum. Nu mai roşesc când mi se spune că sunt frumoasă, iar atunci cand simt că îşi vor întoarce privirea, imediat ce trec de ei, întorc capul şi bărbaţii se jenează.

Când nu îţi pasă de ei, eşti mai puternică şi ştii. Ştii şi când te plac, ştii şi când te vor doar pentru sex, ştii şi când nu te plac. Ştii şi nu te interesează. Dacă vrei, flirtezi. Dacă nu vrei, le întorci spatele, făcându-i să se simtă prost.

E teribil pentru o femeie să fie puternică. Noi trebuie să iubim mult, ca să ni se înmoaie inima, altfel am fi mai groaznice decât unii bărbaţi.


Filed under: te iubesc. te iubesc? Tagged: barbati, dureri de cap, femei, jena, jurnal, ma plac, migrena, nu ma plac, nu-mi pasa, pentru sex, puternica, tample, te iubesc. te iubesc?