Despre egoism
Egoismul este întotdeauna opusul toleranţei şi presupune axarea exclusivă pe propriile sentimente şi gânduri. Uneori egoismul este confundat cu demnitatea. Cum să-l disociem? Simplu!
Demnitatea este însoţită de emoţii pozitive: dragoste, compasiune. Ea presupune putere de voinţă şi curajul de a ierta. Demnitatea este apanajul înţelepciunii şi nu umileşte prestaţia semenilor, oricât de imperfectă ar fi. Egoismul, însă, se manifestă ca un orgoliu rănit sau ca o pretenţie exagerată. Egoistul care îşi supraevaluează personalitatea în raport cu ceilalţi face parte din categoria etichetată de filozofia populară astfel: prostului nu-i şade bine dacă nu-i şi fudul, nu-i ajungi cu prăjina la nas etc. Orgoliul este cel care conduce un asemenea om şi îl face susceptibil, uşor de manipulat prin laude excesive. Asemenea oameni sunt foarte previzibili în rolul de şefi, politicieni de top sau capi de familie. Orgoliul nesatisfăcut provoacă suferinţă, îl chinuie pe om, îl face irascibil şi intolerant cu cel care a îndrăznit să-l contrazică. Nu în zadar se spune că dacă reuşeşti să renunţi la propriul ego, devii invulnerabil. Nimeni nu te mai poate face să suferi şi, deci, să acţionezi iraţional. Acceptarea dreptului celorlalţi de a se manifesta este condiţia intrinsecă a eliberării de orgoliul propriu.
Celălalt tip de egoism, provenit din subaprecierea personalităşii proprii, nu este cu nimic mai bun. De fapt, este aceeaşi ambiţie de unicitate, doar că în sensul invers, a pretenţiei de a fi cel mai amărât om de pe pământ. Eu sufăr cel mai tare şi nu încercaţi să mă convingeţi că există un chin mai mare decât cel îndurat de mine! Tristeţea balcanică a devenit deja un truism, iar pesimismul şi criticismul basarabean - o oază, un mediu perfect pentru "microbul" mediocrităţii.
De ce mi-a venit să vorbesc despre egoism? Pentru că egoismul este una dintre cele mai slabe verigi ale noastre. El vine din frustrările istorice, tradiţional provinciale şi de educaţie. Şi dacă nu identificăm problema, nu avem nici o şansă să o soluţionăm. Ba mai mult, o cocoţăm prin intermediul oamenilor politici (pe care-i alegem după chipul şi asemănarea noastră) în fruntea ţării şi... prindem a ne plânge duios de milă...
De parcă am merita altceva...
Sursa
2011-04-18 10:41:00