Când te târâi pe pământşi te uiţi de jos în susşi te plângi că n-ai ajunsunde ai vrut tu, sus?!şi când ştii că ai pierdut şi că timp nu mai e mult,nu-ţi ajunge nici să râzi şi nici lacrimi ca să plângi,când nu mai ai nici-o culoarecând vocea ta disparecând inima nu mai e tareşi nici să strigi după ajutoarenu mai vrei, că totul doareşi că nu mai simţi nimic eşti moale, sufletul tău taieel să iasă vrea din carnetot din tine nu mai vreasă trăiască-n pielea tate simţi străin de tineşi nimic nu te mai ţineşi te laşi de Dumnezeufaci păcate şi blesteminu mai ştii unde te duciunde pleci, unde să fugişi trăieşti în amintiredoar tu în tine, fără nimenirestul tot-ţi e străin tot ce-i nou, e tot un chinşi te prinde starea moartă-n care totul dintr-o datărămâi un gol nedefinitîn timpul tău ce s-a finiteşti mort, eşti recetot ce ai te părăseştetu cedezi, le laşi să moarăsufletul să iasă afarătu laşi totul să se ducăca să fi doar tu şi eatu şi amintirea tapână moartea nu ţi-o ea.