imaginea Ieri, văzut Frieda. Ştiu, e din 2002, vechi, cum ar veni. Probabil, Frieda Kahlo este zugravul cel mai fidel al Durerii. Un fel de Hristos răstignit care ar picta pe o pânză suferinţa cuielor împlântate în carne, a piciorului sfărâmat, a cununii cu ghimpi... am un respect deosebit care trece în evlavie pentru oamenii durerii - eu sunt laic, sănătos şi fricos. Am mai avut ocazia să văd pânzele Friedei, da nu ştiam nimic de ea, nu văzusem nici o biografie a ei: mi s-a părut o pictoriţă interesantă şi atât. Fără arhiva asta de suferinţă, tablourile ei mi se păreau reci, oarecum abstracte. Acum, o re-descopăr, de fapt, am impresia că nu am ştiut-o niciodată. La fel, m-am surprins asupra faptului că există creaţii ce nu pot fi înţelese fără o trimitere la persoana creatorului (să mai zic că îl vizez acum pe Foucault?), fără izul delicat de bârfă care vine după orice sondare a vieţii artistului. Acum înţeleg fiecare cui din tablou, simt chiar răceala corsetului...