Nu vreau să scriu despre femeile materialiste şi iubiţii lor bogaţi pentru că nu mă interesează, vorba aia- pentru asta există Cancan, plus la asta, n-am vrea să luăm pâinea de la gura ziariştilor români.

Vreau să scriu despre relaţiile simple, pe care mi le imaginez că le aveţi sau v-aţi dori să le aveţi (pentru cei single) şi banii care se cheltuie în aceste relaţii. Când/ unde/ de ce plăteşte doar băiatul; când/unde/de ce plătesc împreună? Fata plăteşte? Curiozitatea face să ne întrebăm, cum îşi permit unii să meargă în tot felul de vacanţe, care mai de care prin ţări străine şi, dacă o cunoaştem doar pe tipă- ne spunem că e o norocoasă, cu un iubit care o plimbă peste tot, o duce în Mall şi îi face toate poftele.

Mi s-a întâmplat ca unele vacanţe să le plătească doar fishuc, ca drept răsplată pentru cuminţenia şi drăgălăşenia mea, dar au fost/sunt vacanţe pe care le plătim împreună; au fost şi sunt momente când eu îmi plătesc masa la restaurant, sucul sau biletul la film şi nu văd asta ca fiind o obligaţie din partea partenerului.

Nu ştiu cum se iau deciziile astea- când plăteşte doar el, când plătim împreună, când îmi plătesc doar eu, dar cred că suma medie cheltuită ar trebui să fie egală, puţin înclinată spre buzunarul bărbatului, doar pentru că îşi doreşte el să se simtă responsabil şi capabil de a întreţine o relaţie.

Contează şi situaţia financiară din anumite momente. M-aş enerva dacă partenerul mi-ar spune că mergem într-o vacanţă pe care eu nu mi-o permit, iar el nu e dispus să plătească şi pentru mine; m-aş supăra şi enerva dacă eu n-aş avea bani, iar el ar avea chef să ieşim să mâncăm la restaurant sau să ne distăm prin cluburi şi petreceri- în aceleaşi condiţii- când fiecare îşi plăteşte pentru el. În aceeaşi măsură, nu aş face mofturi de plimbări şi vacanţe dacă aş şti că el nu are bani pentru că a avut cine ştie ce cheltuieli, dar pentru că eu am fost obişnuită cu astfel de lucruri, să nu-mi mai convină absenţa lor şi să caut “sponsori” în altă parte.

Recunosc şi sunt mulţumitoare pentru multe-multe din vacanţele mele, pe care nu mi le-aş fi permis în acele momente şi din punct de vedere material, şi din punct de vedere organizaţional; Unii au bani, dar nu au curiozitatea de a călători, nu au interesul de a căuta vacanţe ieftine, nu se complică. Ai sentimente de bucurie, dar şi de reţinere atunci când iubitul plăteşte pentru tine, şi nu doar pentru un suc, ci pentru vacanţe întregi. Te simţi, desigur, norocoasă pentru că îl ai, dar în acelaşi timp, trebuie să fii atentă- e o gheaţă atât de subţire între bucurie sinceră şi materialism.

În momentele când îmi plătesc partea mea simt altfel experienţa- aşa cum se întâmplă cu banii munciţi- simţi şi apreciezi pe ce îi cheltuieşti. Uneori e stresant să plăteşti pentru tine, dar când te gândeşti că celălalt a plătit cândva pentru amândoi- te simţi aiurea pentru că ai gândit astfel: vă spuneam mai sus, gheaţa aia…

O să fiu sinceră până la capăt- e plăcut, e tentant, e tot ce îţi doreşti când nu trebuie decât să îţi faci bagajele, pentru că de restul se ocupă partenerul, dar e la fel de plăcut când ştii că ţi-ai permis să îţi plăteşti partea ta, fără să te simţi povară pentru celălalt, chiar dacă el nu crede aşa- banii cheltuiţi sunt bani cheltuiţi şi, dacă nu ştii de se merită, poate ai o reţinere în a o face.

N-o să am pretenţia ca partenerul să-mi cumpere hainele pe care mi le doresc, bijuteriile, poşetele, cosmeticele, pantofii, parfumurile şi alte astfel de lucruri, doar pentru că el are bani şi nu are aceleaşi nevoi materiale ca şi mine. Rămâne la aprecierea lui dacă vrea să îmi cumpere flori sau cadouri în zilele importante- fără ca eu să uit să fac aceleaşi gesturi pentru el. Nu mă supăr să-mi plătesc eu sucul, dacă iubitul nu e zgârcit, dar n-aş mai ieşi cu un băiat care mă scoate în oraş de ziua noastră şi se aşteaptă ca şi eu să plătesc.

Contează foarte mult durata şi natura relaţiei, deşi am văzut şi după 4-5 ani de iubire nebună cum banii pun la încercare sentimentele, uneori din nimicuri aparente, dar care îţi pot dezvălui caracterul unui om. La mine în familie, tata i-a dat întotdeuna mamei banii, ajungând să îi ceară bani de ţigări (lucru pentru care mama n-ar fi dat nici un ban expirat), iar mama a ştiu întotdeauna cum să îi administreze, pentru casă, pentru noi. La voi cum e?


Filed under: de suflet:)