Noaptea de 6 spre 7 aprilie cred că va rămâne una semnificativă pentru mine. Nu, nu din cauza revoluției Twiter (măcar că și acest eveniment m-a marcat mult) S-a întîmplat un an in urmă. E noaptea în care a fost posibil să fac cea mai mare greșeală. Bine nu prea am plăcerea să vorbsec despre acest lucru, însă cred că majoritatea adolescenților au trecut prin astfel de nopți. Există momente cînd ai senzația că tot ceea ce faci e în zădar. Că niciodată nu vei reuși să atingi ceea ce îți dorești. Că nu ai, nu îți ajunge, că mai vreai dar nu e cu putință. Și atunci vezi sinuciderea ca o soluție. Bine, unii tind să o facă din cauza dragostei, eu însă iar la mine nu e prea clar. Niciodată nu am crezut că pot ajunge la o astfel de extremă. Credeam că lama poate servi doar pentru ras, si nicidecum instrument de a-ți pune capăt zilelor. Cînd auzeam istorii legate de acest subiect aveam o singură replică: e prost/proastă . Însă lucrurile sau schimbat pentru o perioadă. Trădările, eșecurile, deprecierea propriilor puteri au dus spre noaptea din 6-7 aprilie. Atunci cînd toate problemele și teama sau intersectat sub influența alcoolului. Da, cel din urmă a avut cel mai mare rol. Anume el îți tulbură conștientul și îți oferă curajul de care ai nevoie. Hai că pentru unii curajul de a își pune capat zilelor, pentru mine curaj de a mă gîndi să fac acest lucru. Nuștiu și nu înțeleg cum de am putut ajunge la o astfel de stare. Să piermit o luptă între argumentele proprii, dacă merită sau nu să mai trăiesc. Ajuns la apogeul de a ”pleca” în următoarea secundă, ceva m-a oprit. Acei ceva sunt ochii mamei. Ochii al căror căldură m-au încălzit, și continue să o facă. Ochii care mi-am imaginat cum plîng deasupra mea. Mi-a fost deajuns. M-am oprit. Am lăsat totul baltă și am plecat la culcare.Acum îmi par străine gîndurile, emoțiile, trăirile din acea noapte. Cred că a fost cel mai slab moment din viața mea. Mă detest pentru că am pemis să îmi încolțească această ideie în cap. Să ajung pînă a crede că se merită, că e mai bine așa. Domnului și mamei îi mulțumesc că m-au oprit. Din acea noapte nici gînd de a mai repeta. Deja privesc acea noapte ca un punct de start. Un bagaj de putere în propriile forțe. Un vaccin împotriva lașității. Iar toate ăstea au fost incordate intr-o singură privire…cea a mamei mele. Cred că mulți tineri au trecut prin vre-o astfel de răscruce, mulți au reușit să ocolească momentul. Eu însă consider că pe cît de liberi nu suntem, ne este interzisă sinuciderea. Eu totuși am scăpat, și totul datorită unei eroine- Mama.
