Motivul pentru care mi-am făcut, iniţial, profil de Facebook a fost promovarea blogului. Am început, după aceea, să caut foşti colegi şi prieteni din şcoala generală şi m-am bucurat când am găsit-o pe prietena mea din copilărie, dar şi alţi colegi şi cunoscuţi pe care i-am pierdut, o dată cu mutarea în România.
N-am ştiut, pe atunci, că există o diferenţă între Profil Facebook şi Pagină Facebook, iar acum îmi pare rău şi n-aş vrea să-mi repetaţi greşeala. Pagina Facebook e creată special pentru celebrităţi, formaţii, business şi alte forme de artă. E mai accesibilă pentru că nu trebuie să dai add, ci oamenii trebuie să dea Like în ordine să primească notificările pe care le faci tu. Să fim sinceri, mai mult de jumătate din cei care mi-au dat add au făcut-o ca să o cunoască pe Grapefruits, nu pentru că mă cunoşteau deja.
Acum mă lupt între pagina de profil şi pagina oficială. Drept urmare, dacă îţi doreşti Pagină de Facebook pentru a promova blogul, firma, pozele, muzica, afacerea etc., înregistrează-ţi numele sub formă de pagină şi nu profil. Am ataşat imaginea de mai jos, ca să vedeţi în ce constă diferenţa. Pagina de profil o poţi ţine doar pentru prieteni, iar pagina oficială pentru ceilalţi. În cazul în care ai făcut deja greşeala mea, poţi să îţi faci pagină oficială sub acelaşi cont, devenind admin.
Filed under: categorii de idiotenie si prostie, de la lume adunate Tagged: a da add pe facebook, a da like pe facebook, grapefruits pe facebook, pagina facebook, prieteni din copilarie, profil facebook, promovarea afacerilor pe facebook, promovarea blogului pe facebook
