Fiecare am avut în clasă 2-3 care trăgeau mâţa de coadă- credeam, pe atunci, că din vina lor, prea leneşi să facă exerciţiile la matematică, prea leneşi să-şi scrie compunerea la română. Erau comici, în felul lor. Să fi fost pentru a atrage atenţia? Pentru a se împrieteni cu noi, ceilalţi, deştepţii?

La băieţi nu prea exista discriminarea asta, se jucau şi cu proştii. Fetele însă, tind să marginalizeze. Cât de răi pot fi copiii, în inocenţa şi neconştientizarea lor. Eu mergeam acasă, aveam păpica bună mereu, haine curate, caiete, creioane, pixuri care mai de care. Nu trebuia să muncesc, ca să fiu prea obosită să îmi fac temele.

Copiii aceea însă… Mi-aş cere iertare pentru că mă credeam deşteaptă şi mă purtam prosteşte. Dacă ai un prost în clasă, nu-l face să se simtă şi mai prost, ci ajută-l. Poate n-a avut timp să îşi înveţe poezia, pentru că părinţii au fost prea beţi ca să se îngrijească de el şi prea absenţi ca se le pese de Eminescu, Creangă şi restul.


Filed under: categorii de idiotenie si prostie, de suflet:) Tagged: a te purta prosteste, copii lenesi, copii rautaciosi, educatia copiilor, marginalizarea copiilor, n-au timp sa isi faca temele, parinti absenti, parinti alcoolici, prostii clasei, teme nefacute