Noaptea puricilor lungi

Am tot încercat să-mi imaginez cum se ţinea de piciorul meu puricele care m-a servit la masă noaptea trecută, scăpându-mi cu destoinicie degetelor, care scărpinau nervos prin somn pe unde apucau, se ţinea pesemne cu labele, se încleştase în pielea mea cu fălcile-i nesăţioase sau poate alerga pur şi simplu dintr-o parte într-alta, ascunzându-se după fluierul piciorului, în spatele călcâiului lui Achile sau dincolo de digul înălţat de vreo venă mai proeminentă, nu ştiu, cert este că aproape mă trăsese din pat jos, reuşise să mă aproapetrezească şi să-mi provoace un vis chinuit în care se făcea că mă chemaseră iarăşi în armată şi n-aveam hârtie igienică, asta era, deci, problema, hârtia igienică, nu-mi venea să cred că va trebui să bat din nou pas de defilare, la care, oricum, mă pricepeam, să încerc să mă caţăr ca un dobitoc pe o ţeavă ce se tot legăna cu mine, suportându-mi în mâini maitoatăgreutateacorpului, în vis zăceam ca paralizat de teamă pe o punte care se mişca tot timpul, păcătosul tangaj, jos era plin de oameni gata de îmbarcare, aşteptam ca puntea aceea să se umple, crezând că astfel va înceta să se mai legene, aveam un alt tip de uniformă, o ţinută mai puţin frustrantă, toaletele fuseseră dărâmate, de altfel, de multe ori mi se întâmplă să visez toalete mizerabile, cu băltoace de urină infectă pe jos, eu, oglindit strâmb în ochiurile acelea galbene, căutând un strop de intimitate ca de obicei şi negăsind-o,

ghicind cucernica-mi somnolenţă, puricele mi-a scăpat, dar l-am văzut sărind în gol, nici măcar nu se grăbise, sătul, fericit, îmbujorat în obraji, îşi luase sacul de dormit retrăgându-se în oarece colţişor al camerei să se odihnească, am adormit la loc cu greu, după ivirea zorilor, după ce am înjurat cocoşii care cântau în cor şi încălecat, în canon, cam ca la operă, cu voci insuportabile de soprane grase, părăsite de tenorii rataţi, până la urmă voi fi nevoit să învăţ a dormi fără haine, fără aşternuturi, voi renunţa la covoraşul de dinaintea patului şi la cuvertură, dar puricii pot locui oriunde, mă vor urma, garantez, în orice parte, m-au ochit, m-au prins, au dat de mine şi cred că simt când sunt nervos, sângele acela le place lor cel mai mult, când e năvalnic, pulsând cu rapiditate, sângele febril, se înamorează de mine, urmându-mă ca vrăjiţi, jinduind după gustul meu precum acele fete care nu pricep niciodată că unele fapte nu au nici o semnificaţie, nu înseamnă nimic, rămânând nişte fapte, dictate de o stare de spirit trecătoare, de o anumită cadenţă a luminii puţine din club, de zăpuşeală;

Bordel de merde

aerul încins, greu respirabil, miroase greu a vară, a scaldă lascivă într-un râu tulburat de trupuri goale, nesăţioase, o baie nesfârşită zi şi noapte, piei ude, cu stropi de toate mărimile oprindu-se câteva clipe pe perii finuţi şi înfioraţi ai trupului, sprâncene strivite de apă, plete cleioase pline de grăunţe de nisip, sâni învârtoşaţi de răceala apei, strigăte estompate de sălciile de pe ambele maluri, spuma ce rămâne în urma celor care sar “bombă”, urlând ca apucaţi, nevoia resimţită de tot corpul de a se întări într-o erecţie generalizată, perpetuă, calmată doar de răceala din adânc, dar

atmosfera idilică, de belle epoque, mi-o ruinează cretinul acela care obişnuieşte să stea cap în cap cu noua lui cucerire, fără să întreprindă ceva, cap în cap, imobilizaţi aşa, beţi de încântare, sărut-o, zoleşte-o cumva, fă-o să trăiască, nu te mulţumi numai cu ideea, nu trăi numai cu plăcerea perversă şi mincinoasă şi niciodată satisfăcătoare a gândului, macin-o, scoate din ea tot ce se poate, ţi-e frică, bănui, că nu vei mai scăpa, apoi, de ea şi tu de fapt o vrei exclusiv pentru a demonstra o peformanţă, aş zice, păi da, cam aşa şi e, ai fermecat-o privind-o ore întregi drept în ochi, va veni după tine în hipnoză oriunde ai dori, încearcă numai, poart-o, mie lasă-mi măcar privilegiul de a-i adulmeca parfumul, eu voi rămâne la doi paşi în urma voastră să-i absorb în piept şi în minte tot parfumul pe care-l zăuită nepăsătoare în urma sa; aşa cum păsărelele ciugulesc, boabă cu boabă, seminţele presărate de copiii căraţi fără voia lor în străfundul pădurii (ca semn pentru sperata reîntoarcere), tot aşa voi ciuguli eu, boare cu boare, mirosul trupului ei, mi-e îndeajuns şi atât, nu voi îngădui nici o urmă olfactivă a trecerii voastre pe acolo, dar tu nu mă asculţi, o ţii de mâini şi-i dai înainte cu poziţia aceea încremenită, de copil ferecat în sine, care s-a îndrăgostit de o colegă de grădiniţă cu zulufi aurii.