" Şi cînd era vremea de sară , iară corbii se roteau deasupra codrului, măreţul haiduc Corbea călărea o iapă focoasă ce sufla spume fierbinti pe nări .Era Corbea din neamul lui Mihai Vodă, de acei ce săreau pe şepte cai , puternic şi nalt la stat precum brazii munteni. Călărea pămînturi străine , spurca jupînesele pe faţă sau dos şi era de netemut - spaima boierilor înstăriţi cu ţurloiu feştelit .
Sosi o vreme aprigă în ţară cind grânele nu rodise iar plugarii şi oierii îşi strîngeau funia bernăvicilor de foame . Femeile se zbîrceau la ţîţe de suptul pruncilor care smiorcăiau în leagănele de scoarţă . Fetele mari ieşeau noaptea de să-şi ghilească pînzele pentru trup .Alteori ieşeau noaptea se dezbrăcau şi îşi tăvăleau trupul în cînepă fragedă . Se întîmpla ca cite o fiică de ţăran să cadă sub un ochii vreo unui fiu de plugar iar asta nebun de goliciunea copilăroasă a fetei se năpustea ca vulpoiu la puii tineri şi-mi lua pe biată copilă la boţit de-i rupea înfăşurările dedesuptului spurcîndu-i trupul tânăr . Iată aşa fu spurcată de sămînţa străină Voichiţa Ferarului , fata cuminte ce nu o lua nime la jocul flăcăilor duminica . Întoarsă acasă se puse pe plîns de boală şi slăbea de parcă era suptă de vipere , pînă ce găsise măsa pînzele şi priblui că e îngreunată . Măsa , era o ţărancă uscaţivă moldoveancă cu faţa zbîrcită iar tătă-so din Muntenia . După ce o ghinosi măsa cu frecuşuri muiereşti , Feraru blajin îşi lua un băţ şi porni spre casa plugarului Gruie, ce avea un fecior besmetic ca vîntul sturlubatec de primăvară , muieros şi fătălău cu faţa necioplită de brici .
Ajuns la poartă Feraru asmuţi javra cu un bolovan :
-Ieşi bă porcule de recunoaşte ca mi-ai spucat fata ! Ce Dumnezeii , şi Hristoşii mătii ai pătruns trup de copilă?
Gruia era un tăran prost dar înstărit , cu multe hambare şi asini . Ieşi afară şi se napusti asupra Ferarului turbat de mînie , se apucară de brîu de bărbi . Se încăierară iar cînd Feraru îl strânse de gît pe Gruie , feciorul acestuia lovi bătrînul în moalele capului cu o despicătură şi Feraru se stinse pe dată .
Era foame şi încă dădu o boală în sat lumea făcea bube negre cu puroiu şi măsa murise . Voichiţa cînd îi veni sorocul fu moşită de o babă Pîca , care creştea cînepă bună şi veneau haiducii pe la ea de o multămeau cu un gologan . Se întîmplă ca fata era slabă şi strîmtă şi se desfăcuse din şale de îi pocni toate oasele , sîngele îi răbufni iar ştergarele de cîlţi lînoşi nu mai erau de folos , atîta fu, născu un băiet în miezul nopţii şi şi-a dat sufletu . Baba Pîca crescu baiatul şi-l feri de tifos , îi obloji buricu cu oloiu de cînepă şi îi puse numele de Corbea . Cresu băiatu şi cînd apoape să împlinească 4 ani se întîmplă nenorocirea . Era amiază şi o herghelie de cai se opri în curtea Pîcăi , veniră niste pidari fanarioţi şi luară baba la gruzit că ar fi spus haiducilor unde se ascunde o poteră turcă gata să îi zapizdească pe români . Corbea se ascunse printre panere şi vazu cum scoase baba din casă îi dezbrăcară rufele şi îi biciuiau spinarea - baba horăia de durere spatele i se umplu de sînge şi bucile i se înnegreau . Unu o apucă de moţoc şi o întoase pe spate , Pîca ţinea mîinile uscate pe ţîţele ei dălăbăzile iar altu o lovi cu pandurii în gură , în burtă şi între pulpele albe ca aluatu apoi scoase un cuţit cu mînerul de argint şi sparse Pîcăi ochiul stâng , îi reteză beragată de unde curgea un sînge roşu şi se închega în ţărnă . Apoi alţii doi cu cîteva făclii aprinseră casa de nuiele cu lut a babei . Pidarii scuipară peste trupul Pîcăi , îşi luară caii şi disparuseră în colb . Caroci trecu vreme şi Corbea se facu haiduc şi lupta împotriva pidarilor fanarioţi . Odată prin padurea Mugurului o cunoscu pe jupîneasa Miţa , se întîmplă ca să se strice trăsura iar slujitorii nu se pricepură cum să unească oiştea calului . Jupîneasă era soţie de boier , fiica unuia din pidarii ce o omorî pe Pîca . În toamnă cînd vinul dădea în fiert iar petrecerile la curţi erau în toi Corbea se pripăşi la curtea boierului de unde o răpi pe jupîneasă . Miţa se lăsă furată căci se topea după Corbea . Ajunsă în padurea Mugurului Corbea o duse în braţe pînă la bordei iar de acolo sălbatec îi rupea vesmintele şi îşi adînci bărbia între ţâţele tari a jupînesei , apoi tăiase băierile traistei şi îi legă mîinile de grindă, iar gura i-o astupă cu un căluş de lemn . Tremura toată carnea pe jupîneasă iar Corbea îi biciui spatele sălbatic apoi o pătrunse de îi facu ochii roşii ca macul iar sîngele îi răbufni pe nări . Trecu toamna , trecu iarna şi despre toate dvijeniile lui Corbea auzi şi Negru -Vodă . Porunci :
"- Să-l prindeţi viu , că de nu veţi fi toţi cu boaştele acolo unde sunt călcîiele "
Corbea fu prins la o săptămînă după ce omorî şase din cei zece timişi a lui Vodă , îl găsiră cînd femeia de la Hanul Corbului , spuse unde îl ţine pe Corbea , după ce acesta o frecă . Trimişii lu Vodă îi juruiră curvei pentru capul lui Corbea : valuri de mătasă , şi o pungă de gologani . De cum luase bunurile pe scările curţii în miez de noapte curva fu înjunghiată.
P.S.
În vară Corbea fu spînzurat la curtea lui Negru-Vodă în ochii mulţimii care a plâns . Şi tot în aceiaşi vara turcii au zapizdit Suceava şi oastea lui Negru-Vodă .
Adios amigos ! Nu vă pup , ţin post !!!
