Cuvintele din buricele degetelor sună altfel decât cele din buricul minţii. Ele sunt truda gândului, strivită între piele fină, dată cu creme, şi butoanele unui tastaturi mirosind a Pronto All Surface.
Nu mă mai miră faptul că îmi sună altfel cuvintele- se decolorează în contact cu mine, ca atunci când îţi ia sânge din deget- trebuie să chiţăi puţin, nu de durere, ci pentru cuvintele care stau în buricul degetului, speriate că nu vor fi rostite niciodată; sacrificate fără să fi avut vre-o vină, fără să fi cerut, fără să fi dat, fără să fi minţit sau…
Ştii de ce păsările nu ştiu să vorbească, ci doar să cânte? Probabil, dacă ne-ar înţelege şi le-am spune că nu pot să zboare, ne-ar crede…
[poză]
Filed under: de suflet:), inspiratie
