De ce e atât de greu să îi poţi vorbi unui om pe care îl iubeşti şi la începutul relaţiei, şi la sfârşitul ei? De ce ne este teamă să nu fie prea devreme “te iubesc”-ul, să nu fie prea târziu “adio”? Şi, cel mai important, de ce amânăm momentele pentru timpuri mai potrivite, când nu avem de unde să ştim ce va fi mâine?
Am vorbit de atâtea ori cu mine, nu cu vocile, şi am ajuns la o concluzie. Când a trebuit să vorbesc cu voce tare, am spus altceva. Din frică, din dragoste, din speranţă, din prostie, din orice altceva decât raţionament. Ştiu cât de mult pot să rănească cuvintele spuse la nervi- se transformă în adevăruri mincinoase, când ştii că celălalt nu crede ce spune, dar preferă să spună, ca să te doară.
Orice amânare, devine un “prea târziu.”
Filed under: de suflet:) Tagged: adevar mincinos, adio, amanare, concluyzie, cuvintele ranesc, din dragoste, din prostie, din speranta, e greu, nepotrivite, off road, prea tarziu, sa te doara, te iubesc, words
