Nu-mi plac oamenii care îşi vorbesc de rău fostele relaţii. Să zicem (să zicem) că fetele au o scuză, aşa le este firea, dar când auzi un bărbat plângându-se cât de nemernică a fost fosta, cât de negospodină, nepricepută în pat şi proastă stai şi te gândeşti că nu ai decât 2 variante: ori să o întreci imaginar pe fosta, ori să fugi mâncând pământul, ca să nu-ţi blestemi zilele după aceea. Un bărbat nu trebuie să te facă să te simţi mai importantă ponegrind-o pe cealaltă. Imaginează-ţi că poate o să spună aceleaşi lucruri despre tine, dar numai tu şi el ştiţi adevărul. Viitoarea s-ar putea să creadă, iar în consecinţă, să îl servească pe domnul, nu care cumva să fie dezamăgit cu ceva, aşa cum a fost cu fosta.

Asta cu spălatul rufelor în public, după părerea mea, are două feţe. Dacă ţii rufele în casă, s-ar putea să te dea de gol mirosul. Dacă le înşiri în public, unii o să simtă mirosul de Lenor, alţii o să observe petele care nu s-au luat. Când ai de spus numai lucruri urâte despre fosta iubită, este evident că n-a fost doar vina ei. Aşa că fetelor, fiţi atente: un bărbat care îşi respectă fosta, chiar şi din bun simţ, o să vă respecte şi pe voi. În rest, n-o să fii decât ca cealaltă. Cred că e valabilă şi reciproca [?]
Filed under: categorii de idiotenie si prostie Tagged: comparatii cu fosta, fosta e o lenesa, fosta e o nemernica, fosta e proasta, fosta e rea, fosta nu e buna la pat, isi respecta fosta, spalatul rufelor in public