O BANDĂ DE IMIGRANȚI LA ROMA. SUNT MOLDOVENI?
Erau trei ori patru. Dar poate că cinci. Erau verzi, dar cu siguranță nu făceau parte din Partidul Verzilor. Aveau nasurile foarte coroiate, ca ale grecilor fanarioți. O fi făcut parte din PEM, partidul emigranților moldoveni? Nu, nu cred, erau mai degrabă de origine africană. Oare cum au ajuns ei aici, în Parcul Apeductelor, la Roma, în chiar inima creștinătății? Am asistat fără cuvinte la o scenă teribilă. Imigranții, cu corpurile lor robuste și cu o foame demnă de animalele cele mai fioroase ale junglei, s-au năpustit asupra unei ființe nevinovate, toată acoperită de preafrumoase și preainocente flori. Ființa nevinovată era un copac de cais, care, în ziua de 17 februarie 2011, îndrăznise timid să-și desfacă florile spre infinitul albastru al cerului. Iar banda de criminali imigranți care l-a atacat prin surprindere era un stol de papagali. Au început a ciuguli florile caisului lacomi, că zburau petalele în toate părțile. Iar apoi se așezau cu nemărginită tristețe pe fața îndurerată a pământului, petalele am în vedere. Doamne, mi-am zis, câtă nedreptate în lume! Dar unde este oare societatea civilă?! Și ce face guvernul? Silvio, tu poți totul? Unde ești? Da mai las-o oleacă pe Ruby aceea, nu vezi cât e de întristată pentru unchiul Mubarac? ...Așa îmi vorbeam în forul meu interior, oripilat de ce se întâmplă în această lume globalizată lovită nemilos de încălzirea globală. Și papagalii? O, erau foarte frumoși. I-am admirat cu cea mai mare plăcere. Verdele lor îmi părea sublim. Îmi readucea în memorie titlul unui roman celebru: Colinele verzi ale Africii. Dar ia stai puțin... pe față îmi trecu umbra unei îndoieli... ești sigur că-s papagali? Și florile de cais? Poate că erau de piersic.