dedicat Cupidonilor şi celorlalţi ce se regăsesc în poezie. Şi mie.

Cupidon

În camera’i închisă, întunecată,
El stă întins pe ace de grafit.
Din piept îi sare inima’i stricată
În ţăndări toată… puzzle infinit.

Blestem îi este a lui săgeată
Ce mii de suflete a’mpreunat.
Ea’ndrăgosteşte lumea toată,
Lui simple răni doar i’a lăsat.

Iar cerul este a lui scăpare,
Prieten, frate … bun însoţitor.
Privirea’n largu’i gri dispare
Purtînd cu ea neprihănitu’i dor.