Este luni, sunt la lecţia a 5- chimia. Stau în prima banca lângă profesor…privesc sper geamul care duce spre spre strada aglomerată a oraşului. Gândul meu zboară departe, privesc în spatele meu şi observ că toţi colegii mei se gândesc la altceva în timp ce profesorul ne explică recţiile chimice. Valeriu şi Vlad ca de obicei au pus capul pe masă, deja s-au obişnuit profesorii cu ei, Alex şi Sergiu privesc pe geam cu gândul la petrecerea serii de astăzi, Cătălina şi Edic nu obosesc niciodata să se privească ore în şir în ochi spunându-şi cât de mult se iubesc. Hmm toţi visează la ora de chimie, nici nu ne pricem noi in ea oricum suntem umanişti nu avem nevoie de chimie ( spunem asta în fiece luni).
,,Aş vrea să fiu departe de aici îmi şopteşte subconştientul meu”, privesc iarăşi spre geam, este o zi de februarie, însă razele soarelui sunt puternice, am senzaţia că este primăvară. În sfârşit ora se termină, îmi i-au geanta şi ies din liceu, însă paşii mei i-au alt drum, astăzi nu merg împreună cu colegii să mâncăm la pizzăria de lângă colţ, astăzi merg….NICĂIERI.
FEBRIARIE este ziua îndrăgostiţilor, sunt sigură că astăzi va fi o zi specială pentru mine, poate fac cunoştinţă cu acel prinţ din visele mele ( blond cu ochii albaştru sau brunet cu ochii căprui), nici nu am observat că mă aflu în parte opusă a oraşului într-un parc. ,,Oare unde este prinţul meu ma tot gândesc eu”. Eram fericită, am scăpat de stresul temelor în sfârşit am timp pentru a face ceva ieşit din comun. Sunt fericită, oare de ce? Brusc cineva mâ împinge şi cad jos, observ un câine drăguţ hmm mă gândesc eu că imediat va trebui să apară stăpânul acestui câine, sigur este prinţul meu… stau jos cu faţa spre cer aşteptând, trece 1,2,3 minute însă nu vine nimeni, m-ai bine ma ridic căci astfel lumea va zice că sunt nebună, gândesc eu. Să te ajut domnişoară aud o voce de băiat de vreo 11-12 ani ( stăpânul câinelui). Îl privesc iar apoi încep să fug cît mai departe de el.
,,Vezi,Daniela dacă te găndeşti la prinţi inexistenţi” ?Îmi spun eu şi caut o ieşire din parcul acesta imens.
Pe banca din parc o bătrână croşeta ceva, încep să zâmbesc, nu credeam că în ziua de astăzi se mai practică aşa ceva, grăbindu-mă mă opreşte o doamnă însărcinată cerându-mi ajutor, se simte rău şi mă roagă să o ajut să meargă in apartamentul său care se află în blocurile de lângă parc. Ezit. Cunosc multe cazuri similare care se termin rău, în nici-un caz nu accept, ea insistă. Încet o ajut să se deplaseze, iar apartamentul ei, se afla tocmai la etajul 5,surpriză nu există lft. În sfârit am ajuns, urc la masardă şi privesc lumea de la înălţime e super însă nu stau mult, nu-mi place să mă aflu la necunoscuţi. Repet aceaşi traiectorie, lumea mi se pare minunată însă….unde este prinţul meu? Cred că astăzi nu este o zi potrivită ca să-l întâlnesc. Mai bine aştept să mă găsească el,se pare că luna februarie nu este norocoasa mea.
Este seara, beau ciocolată caldă alături de buna mea prietenă care nu oboseşte să-mi povestească despre iubitul ei, însă gândul meu pleacă departe, acolo unde nimeni nu a ajuns, zâmbesc, de-ar şti câte mi s-au întâmplat mie astăzi, hmm ea nu va şti asta prea curând…beau, îmi amintesc şi zâmbesc.
Daniela T
