Un gând [41]

…şi dacă pot să plâng din cauza unui film, de ce să nu pot plânge din cauza realităţii mele? De ce să mă prefac ca fiind puternică? Ca să devin insensibilă? Mulţumesc, se pricep alţii mai bine la asta, iar eu nu vreau să devin “alţii”. Mie îmi place de mine.

Actorii din viaţa mea se rănesc cu adevărat, montajul nu e fals şi nici măcar regizorul nu ştie cum va fi sfârşitul. Un film bun îţi rămâne mereu în mine. De altfel, e păcat să trăieşti un film prost, de care să nu-şi amintească nimeni.