Eu nu iubesc neamurile şi tot felul de rubedenii. Am motivele mele pentru această atitudine. Pe unii poate îi sperie o astfel de reticenţă faţă de neamuri, pe mine, însă, nu mă face decît mai liniştită. Iar o întîmplare recentă mi-a îndreptăţit şi mai mult această convingere.
Am nişte rude care stau la doar patru km de casa parinţilor mei. De fapt, sunt finii de cununie ai părinţilor mei. Deşi au telefon, demult nu au dat de ştire, nici măcar cu acel banal „la mulţi ani” de sărbători. Recent, însă, şi-au cumpărat calculator şi au decis să reabiliteze relaţia cu naşii prin… skype. Or, cum altfel aveam să stim noi că ei au o asemnea avere în casă?! Şi cum mama mea nu are skype, marele noroc a dat năvală peste mine.
Astfel, intr-una din zile, au dat ei de mine pe…skype şi au inceput să mă copleşească cu toate semnele disponibile pe skype, tot în semn de mare dragoste şi dor, însoţite de mesaje „Sunaţi, sunaţi, noi avem damu skype….”. Mare le-a fost dezămăgirea cînd nu le-am raspuns la…skype. Asta, însă, nu i-a făcut să cedeze. Fiind foarte pricepuţi în ale skype-ului, au insistat mult. Probabil îşi inchipuiau că nu ştiu cum se utilizează skype-ul şi îmi mai dădeau şi poveţe. Tot la fel de mare le-a fost dezamăgirea şi cînd le-am spus că nu am nici… cameră.
Şi cît ei îşi exprimau regretul că nu avem cameră, stăteam şi mă gîndeam la această situaţie pe cît de ridicolă, pe atît de tristă. Or, se vede că anume skype le trebuie unor rude că să zică un simplu bună ziua sau un simplu la mulţi ani, de exemplu. Moderni, snobi, dar foarte foarte…goi în suflet şi gindire.
