Ascuns in roua unei ierni cumplite, nihelez tot ce se petrece în jur. Fără curaj si inspirație, încerc să complitez un nou rînd al unui maculator valoric doar după cantitate.  Lipsit de aceași putere si dorință,  încerc totusi să lupt cu acel sfoiag  aflat  in plina sa adolescență. Un asalt în gloata de la universitate îmi oferă doar o avalanșă de sunete pustii, un refugiu sub plapumă mă încarcă doar cu vise cenușii și încercări de a înceta să mai respir. Stropul de cafea la fel vine cu o doză energizantă de amentiri, amentiri pe care doar amarul boabelor l-a putut conserva. O rațiune intoxicată de planuri,fum și speranțe sparte. O voce a căror note s-au uscat odată cu primul eșec. O privire în care doar sarea durerii a mai rămas. O Inimă Un Piept în care zace golul unui întreg zerou. Tot ce mi-a mai rămas e cerneala unor taste tatuate pe acest rînd. Sunt un Alter Ego cu miros de regret,transpirat de teama unui eșec repetat. Exilat în umbra unui boschetar,simt tezaurul unui maestru de final. Avînd cu el o avere de cuvinte transformate in viermi ce tot încearcă să cunoască zborul. Al căror importanță e ca mirosul unui dovleac de secol existență. Gîndurile lui sunt ca bagajul unui călător făra destinație,au forma unui fenix obsedat de foc. Pentru care renașterea e o sentința,si nicidecum un nou început. Rămas in singurătate,pledează pentru gălăgie și sunet,pentru atenție si glorie. Dar regasește doar același sfoiag adolescentic din el care ii detestă chiar si respirația sa. Violat de durere  si regrete,rămâne totuși vergin în fața ultimii speranțe. Continuă cu maximă putere să zidească versuri in vag,să ofere aripi viermilor,să ghideze pe acel călător pierdut, chiar și in pofida faptului ca iși cunoaște finalul- un nou eșec.