El cu maşină şi casă, tu cu fiţe şi frumoasă!

Luxul dă dependenţă. Şi comoditatea, la fel. Deşi, aş putea spune că, pe undeva, sunt unul şi acelaşi lucru. Nu e vorba de materialism, dar după ce ai avut iubit cu maşină şi apartament, e greu să ieşi cu altcineva care merge cu autobuzul şi abia îşi plăteşte chiria, pentru că n-are un loc de muncă stabil.

E valabil şi invers. Când eşti obişnuită cu un mod de viaţă normal, cu un iubit modest, iar apoi cu altul bogat- nu te simţi deloc în apele tale. Ştiu ce vorbesc, cu rochii împrumutate, cu bani împrumutaţi, ca să ţii pasul, cu momente penibile, cu prieteni fuduli şi prietene piţipoance.

Se zice că nu contează averea, dacă cei doi se înţeleg. Aş putea spune că pentru mine nu e atât de important aspectul acesta, pentru că am fost în ambele tabere şi ştiu ce mi-a lipsit într-un caz, dar şi ce-am avut în plus, în celalalt. Pe de altă parte, aş putea spune că cei bogaţi au mai multe probleme, poate şi mai multe pentru care să se certe.

Probabil cea mai mare avuţie e când cei doi reuşesc împreună să strângă la casa lor, când amândoi pun umărul şi muncesc- preţuind poate mai mult momentele când au cumpărat prima canapea împreună, prima lustră de la Ikea. Nu mai există expresii ca “e casa mea”, “e masina mea”, “sunt banii mei”. Ştiţi vorba aia: “poţi cumpăra o casă, dar nu poţi cumpăra un cămin.”