Moldovenii sunt un popor modern. Uneori, peste măsură de modern, că se miră şi străinii cum de reuşim să fim la curent cu toate trendurile, chiar dacă suntem la margine de Evropă. Şi n-ar fi nimic rău aici, dacă această dorinţă de emancipare europeană nu ar fi afişată tupeist peste tot: în stradă, la magazin sau în microbuz, de exemplu.
Două doamne în drum spre casă. După un schimb de replici banale, una din ele spune:
- Of, doamne, îţi imaginezi mîine lucrez…Cînd reuşesc să mai fac eu răcituri şi catlete…Am vrut şi covorul să-l tăvălesc, puţin, prin zăpadă…
Şirul de tînguieli a continuat mult încă. La un moment dat, vecina de scaun, i-a reproşat tăios:
- La oamenii normali crăciunul damu o fost. Numa la moldoveni craciunu e de şapte ori pe an…
Atît a fost de ajuns ca necazul celeilalte să nu mai fie auzit de toata lumea din microbuz.
Le-am privit îndelung pe ambele. Într-adevăr, unii din noi au sărbătorit deja crăciunul. E alegerea fiecăruia din noi. Şi a unor moldoveni care, deşi sărbătoresc după calendar şi în stil european, nu s-au pătruns pe deplin de această sărbătoare, rămînînd a fi îngâmfaţi, agresivi, tăioşi, foarte mîndri şi snobi. Dar normali, ca europenii. Altfel spus, moderni. Modernitate sau, mai degrabă, preluare artificială a modului de viaţă european…preluare dozată cu aroganţa pe care o poate avea doar moldoveanul care-şi doreşte să fie privit şi considerat cetăţean al Evropei , dar care duce, încă, dureros de mult, lipsa celor 7 ani de acasă…