Chiar dacă mâine suntem în ajunul Crăciunului nu am starea aia sărbători. Spunea ieri cineva pe Twitter că cine nu simte spiritul Crăciunului trebuie să fi avut o copilărie tare nefericită şi nu înţelegeam de ce nu se pupă asta cu realitatea mea.
În copilărie aşteptam sărbătorile de iarna aşa cum aştepţi vacanţa de vară. Secretul bucuriei de atunci consta, cred, în tentaţie, în mister, în aşteptarea aia dulce-enervantă. Pe atunci nu se vorbea de Crăciun încă din noiembrie, pe atunci nu ne întrebau părinţii ce vrem cadou. Pe atunci stăteam cuminţi lângă sobă şi învăţam colinde, iar în ajun ni se lungeau nasurile şi papilele gustative de la mirosul de cozonac făcut de mama.
Cum să mai simţi spiritul de sărbători când nu ştim să-i dăm ceea ce se cuvine? Când l-am dilatat şi l-am făcut comercial. Parcă şi văd cum după 3 ianuarie o să începem să vorbim despre Valentine’s Day deja. Cadouri învelite frumos în hârtie colorată, cu imaginea unui om de zăpadă- ai făcut om de zăpadă anul ăsta, unul real? Dacă nu, nu-mi spune că simţi spiritul Crăciunului, căci nu te cred.
Ştii ce e mai trist? Că noi am avut ceva minunat în copilărie. Am avut poveste şi bomboane drept cadou. N-o să reuşim niciodată să conservăm starea aia ca s-o transmitem copiilor noştri. O să fim fericiţi să le luăm un laptop cadou sau un telefon Touch Screen. O să cumpărăm cozonacul din noiembrie, când o să fie la ofertă şi n-o să înţelegem de ce copiii nu se bucură aşa cum ne bucuram noi.
Am plictisit grozav de tare spiritul de Crăciun.
Filed under: categorii de idiotenie si prostie, de suflet:) Tagged: bomboane, colinde, copilarie, cozonac, oameni de zapada, realitate, spiritul craciunului
