Te iubesc. Te iubesc? [37]

Îl urăsc pentru fiecare lacrimă, îl urăsc pentru fiecare moment de ceartă, îl urăsc pentru fiecare speranţă pe care mi-am făcut-o, îl urăsc pentru fiecare iertare pe care i-am dat-o, fără ca el să o ceară.

Îl urăsc pentru momentele când, deşi eu eram cea supărată, trebuia să mă simt vinovată pentru că nu îmi vorbeşte, pentru că nu mă priveşte, pentru că nu vrea să ne împăcăm, dispusă se trec peste supărarea mea, numai să nu mai am starea asta.

Îl urăsc pentru momentele astea, când stau şi plâng, când mă chinuie gândul că nu ştiu ce face, când mă răneşte că nu m-a căutat ca să mă întrebe, ca să discutăm despre despărţirea noastră. Mă doare pentru că mă înnebuneşte.

Stau cu telefonul în mână de 4 ore, amăgindu-mă cu intuiţia: -o să mă sune acum, acum, acum… Mă pregătesc pentru show-ul din seara asta. Îmi plâng machiajul de câteva ori, nu mă pot abţine. De câte ori mă văd în oglindă mi se face ciudă că fata din ea îşi plânge de milă. Uneori, ca să fii fericită, ai nevoie de nefericirile tale…