2. Legea muncii
“Munceşte, munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag. Răsplata muncii să-ţi fie nu cîştigul, ci mulţumirea că ai pus o cărămidă la înălţarea Legiunii şi la înflorirea României.” (Corneliu Zelea Codreanu).
Cineva ar spune că această lege este de esenţă socialistă şi că conţine îndemnuri asemănătoare cu ale comuniştilor. Dar, nu este tocmai aşa.
Principiul simplu al dragostei de muncă este un îndemn dat omului în patricular, şi societăţii în general pentru a vedea în muncă o cale spre afirmare, iar nu o greutate. Mişcarea Legionară este practic singura mişcare a vremii care îndemna omul să iubească munca şi să muncească cu drag. Spre deosebire, liberalii îndemnau la muncă utilitaristă şi orientată spre cîştig material. Comuniştii îndemnau, prin lozinci pompoase la dragostea de muncă, dar pentru un scop total utopic – instaurarea dictaturii proletare mondiale.
Chiar şi în ziua de azi munca este privită ca o greutate, ca o piedică, ca o năpastă. Omul modern, dar mai ales omul din zilele de azi urăşte munca, atît cea fizică cît şi cea intelectuală. Pentru el este mult mai uşor să se relaxeze, să se simtă liber, să lenevească. Lenevia l-a împovărat pe omul zilelor noastre, şi la făcut slab şi neputincios. Şi dacă privim mai atent, duhul lumii acesteia la asta şi ne impinge – să lenevim, să ne simţim bine, să fim mereu relaxaţi, transformănd conceptul de muncă într-un coşmar. Astăzi, nu se mai munceşte cu dragoste. Da, omul zilelor noastre munceşte mult pentru a-şi construi casă, gard, garaj, pentru a-şi cumpăra cele mai noi haine şi maşini – însă a face fără inimă. Iar, atunci cînd porneşti la un lucru cu inima neîmpăcată – mai bine nici nu te porni.
Cine sunt modele tinerilor de azi? Putem spune cu uşurinţă că modele actuale pentru tineret sunt actriţele cu chip cioplit, artistele cu aere de prostituate, afaceriştii cu aere de magnaţi. Iar toţi aceştia îndeamnă la lenevie, trîndăveală, şi antipatie faţă de munca fizică.
Să nu ne plîngem că suntem săracia – sărăcia este urmarea directă a leneviei noastre trupeşti şi sufleteşti. Iar dacă se mai continuă pe calea aceasta – a creării în masă de trîntori care visează la cîştiguri ieftine, să nu ne mire că peste cîteva generaţii vom dispărea ca neam.
Iată de ce, este nevoie de ridicarea unei generaţii de români care să iubească munca, care să muncescă cu drag. Acest lucru s-a făcut simţit şi în contextul României interbelice. Datorită personalităţii de fier a Căpitanului, a fost posibilă promovarea unui asemenea ideal. Cea de-a doua lege fundamentală a cuibului, odată pusă în aplicare, a avut efecte revoluţionare asupra mentalităţii româneşti de la acea vreme (nimic asemănător cu revoluţionarismul bolşevic al vremii).
Se părea, că încă de la început acest îndemn la dragostea de muncă avea să sufere eşec. Şi cu toate acestea, cu toate că Căpitanul nu a venit cu promisiuni deşarte şi lozinci utopice, acest nou mod de a gîndi a fot primit cu drag de popor. Cei care au aderat sufleteşte la Mişcare au devenit alţii. Au devenit mai muncitori. Nu puţini tineri au fost smulşi din viciul patimei de dominaţie şi al fugii de greutăţi. Acel om nou de care se pomenea în cărţile legionare de căpătîi trebuia să treacă şi prin această experianţă sufletească – să înceapă a iubi munca şi a munci cu drag.
“Munceşte în fiecare zi” este un îndemn la perseverenţă şi încredere în ceea ce faci. Este bine ştiut că fiecare din noi are ascuns în interiorul său cîte un talent. Însă aceste talent trebui “şlefuit” prin muncă zilnică, perseverentă , continuă. Mulţi dintre geniile omenirii au ajuns cunoscuţi mai ales datorită perseverenţei cu care au lucrat zi de zi. Iar acest spirit de educaţie, ancorat în dragostea de muncă a dat României poate cea mai strălucită generaţie de intelctuali, muncitori şi români: elita legioanră interbelică.
“Munceşte cu drag” ne îndeamnă să iubim ceea ce facem. Doar muncind cu drag suntem împăcaţi sufleteşte, fiind conştienţi de rolul pe care îl îndeplinim în tot ceea ce are loc în jurul nostru. Tot muncind cu drag ne apropiem de perfecţiune şi suntem în stare de a realiza lucruri pe care cei ce muncesc din interes meschin nu le-ar realiza niciodată.
Omul cu calităţi nobile trebuie să ştie că interesul personal trebuie pus pe planul secund. Nimeni nu impune negarea completă a interesului personal şi proprietăţii proprii. Însă, în cadrul unei societăţi care urmăreşte să se perfecţioneze, interesul personal trebuie să fie subordonat celui comun, naţional. Altfel spus, satisfacţia sufletească trebuie să depăşească ambiţia cîştigului – iar acest principiu a stat la baza educaţiei elitei legionare interbelice. Mai mult, pricipiul dat este în stare să ridice orice tip de eiltă, iar istoria, prin exemplele sale vine să ne dovedească acest lucru (exemplul taberelor de muncă legionare).
Necesitatea educării generaţiilor de români în spiritul dragostei de muncă, este actuală mai mult ca oricînd. Trebuie să iubim munca asemenea strămoşilor noştri, care nu se mai săturau să muncească, şi să renunţăm la modelul uman al zilei de azi, trîndav şi fricos în faţa muncii.
Sursa
2010-10-29 15:46:46