Etnogeneza poporului Român o certitudine sau ipoteza de travaliu?

de Erhan Andrei

După o perioadă de certitudine colectivă privind originea și procesul formării poporului român, un studiul relativ recent al istoricului Neagu Djuvara publicat la editura „Humanitas” cu numele „Thocomerius – Negru Vodă, un voivod de origină cumană la începuturile Ţării Româneşti”, zguduie din temelii pretențiile unor istorici de adevăr istoric absolut. Se pare că nu reprezintă o inovație, teza privind descendența cumană a domnitorului Basarab în istoriografia românească, precedente a unei astfel de ipoteze regăsindu-se chiar și-n opera marelui istoric român Nicolae Iorga care face o comunicare la Academia Română în 1927 intitulată „Imperiul cumanilor şi domnia lui Basaraba”, în care găsim afirmat că : „Numele e cuman”. (Basar e aoristul unui verb, “a domina”, iar aba e “tata”). După care adaugă: „Dar numai numele?”. O altă dovadă în viziunea, aceluiași, o constituie cercetările orientalistului Aurel Decei privind faptul că tatăl lui Basarab, pomenit în cronici „Thocomerii” era cuman şi era acelaşi personaj cu „descălecătorul” Negru Vodă.

Neagu Djuvara merge pe ideea istoricilor europeni că întemeierea majorităţilor state europene s-a datorat unor minorităţi etnice care au coagulat popoarele cucerite formându-se noi neamuri şi ţări. Drept exemplu la scară universală servind cazul varegilor (vikingi) care au contribuit la întemeierea Rusiei medievale, a francilor care cucerind Galia au întemeiat Franţa, a anglo-saxonilor care s-au aşezat în Anglia ş.a.m.d. Această masă de migratori redusă numeric dar activă politic s-a constituit în aristocraţia ţărilor respective şi cu timpul s-a topit în masa poporului majoritar. Pe acest principiu marşează şi Neagu Djuvara afirmând că aristocraţia cumană stă la baza întemeierii Ţării Româneşti. Istoricul Djuvara, bazându-se pe documente ungureşti şi papale susţine întemeierea politică a Ţării Româneşti ca o continuare a Cumaniei din Muntenia şi că întemeietorii noştri au fost de religie catolică deoarece funcţiona aici episcopia catolică de Milcovia. Neagu Djuvara îşi sintetizează teoria astfel „atât numele lui Basarab, cât şi cel al tatălui său, Thocomerius, sunt de origine cumană. Basarab şi fiul său Nicolae Alexandru au fost de religie catolică, în condiţiile în care slavii şi românii ţinuseră de veacuri de biserica răsăriteană, iar cumanii erau singurul popor catolic din Ţara Românească. Contrar credinţei fără suport documentar potrivit căreia Basarab s-ar fi impus peste ceilalţi cneji români ca şi căpetenie împotriva tătarilor cronicile ungureşti şi cele sârbeşti menţionează faptul că în bătăliile „de la Posada” şi Velbužd tătarii s-au aflat alături de români. Deoarece tătarii occidentali erau în majoritate foşti cumani, o posibilă origine cumană a lui Basarab ar fi putut crea legături între cele două popoare. Mai mult ca atât susține autorul tezei genezocumane, „Porecla Negru-Vodă dată descălecătorului sau întemeietorului, cum a mai fost numit, se referă la culoarea feţei sale, aşa cum este consemnat separat de către Paul de Alep şi cronicarul Miron Costin. Pentru români, neamul cumanilor ar fi apărut mai închis la culoare”. Ipoteza aceasta însă nu este , din nefericire pentru bătrânul istoric, împărtășită de cei mai mulți dintre cei din clasa sa, reproșândui-se lipsa de logică istorică, tânărului pioner. „Cumanii, unul dintre acele popoare turcice barbare înrudiți cu avarii, protobulgarii, înaintea cărora au venit și au stat cam vre-o două sute de ani pe teritoriile noastre, pecenegii. Derivații din marea masă a cumanilor albi, aflați atunci cam prin regiunea Ucrainei de astăzi. Noi, fiind ultimul val al cumanilor, eram numiţi cumanii negri, iar cei din Ucraina erau albi, asta e diferenta dintre cumanii principali şi cei periferici, fară conotaţie peiorativă. Cumanii albi primesc valul mongolilor. Cei negri, ai noştri, care refuzaseră creştinarea, luptându-se cu ungurii timp de 150 de ani, au văzut victoria oamenilor lui Genghis Han, de la 1223, şi au cerut imediat creştinarea din partea regelui Ungariei. Regele era vasalul Papei şi considera o misiune sfântă creştinarea vecinilor sai.

În 1227, 15.000 de oşteni cumani în frunte cu conducătorii lor au fost creştinaţi. Papalitatea creează episcopatul Milcovensis, de la Milcov. Din păcate, asta nu dureaza decât până la 1241, când mongolii au venit în al doilea lor val şi cumanii au trecut în masă în Ungaria: 40.000 de corturi. Regele Ungariei i-a colonizat de-a lungul Tisei, iar conducatorul cumanilor a fost pus la Buda într-un palat. Când au trecut mongolii Carpaţii, gloatele ungare de la Buda l-au omorât pe regele cumanilor. A fost o revolta generala în toată Ungaria şi, în loc să le fie de ajutor ungurilor împotriva mongolilor, au generat mereu motive de nelinişte. Cumanii au plecat spre Bulgaria şi abia după retragerea mongolă au revenit la chemarea regelui Bela al Ungariei. Niciodată, însă nu au plecat cu toţii în aceste dus-întorsuri, iar o parte au rămas şi în Moldova, şi în Muntenia. Şi au rămas nu doar cumani de rînd, ci şi dintre capetenii, stramosi ai boierilor noştri. Romania e plină de toponime cumane sau pecenege. Nu doar Comana, Peceneaga, astea ar fi simple, nu, toate localităţile ce se termina în „ui”, Vaslui, Calmatui. Sunt nume proprii, precum Barcan, Tincaba, priviţi la satele Barcaneşti, Tincabeşti, acestea sunt localitaţi ce aparţin unor boieri. „Părerea mea e că, în ajunul întemeierii Ţării Romaneşti, mare parte dintre vârfurile ierarhiei erau cumani” susține Neagu Djuvara. Dezmințând mitul nașterii noastre din romani, Djuvara face recurs la următorul argument: „Timp de o mie şi ceva de ani, nu va daţi seama ce amestec de populaţii au fost pe pamântul acesta! Cine sunt romanii aceştea? În afară de o mică parte dintre legionari şi dintre săracii din sudul Italiei, restul, majoritatea coloniştilor nu erau romani. Uitati-vă la tipul fizic, asta a descoperit-o un Lahovary. El a compărat grupele sangvine din cataloagele de recrutare a civililor. În 1930 se ştia. Daca iei cele doua-trei judete de secuime, sunt integral cu grupa B. Grupa răspândită în Asia, Turanici, Sudul Transilvaniei, Oltenia, o bucaţică din Muntenia”.

În anii 1241 – 1242, susțin adepții celeilalte viziuni, are loc marea invazie tătară care sfărâmă „Ţara Cumanilor” din Muntenia, recunoscută de documentele vremii. Deci Basarab, numai ca vlah putea avea relaţii bune cu tătarii. Cumanii erau deja zdrobiţi şi implicaţi în frontul regal maghiar împotriva tătarilor. După 1242 are loc o emigrare masivă a cumanilor pe două fronturi. Cea mai mare parte trece în sudul Dunării, iar o altă parte însemnată numeric trece în Transilvania şi se pune la dispoziţia regelui maghiar. Astfel cnezatele şi voievodatele valahilor autohtoni din Muntenia încep să se afirme pe plan politic, tocmai datorită plecării cumanilor. Diploma Ioaniţilor de la 1247 amintesc de cnezate şi voievodate valahe şi documentele regale maghiare vorbesc de revolta lui Litovoi împotriva regelui maghiar suveran. Litovoi este înfrânt şi cade în luptă, iar fratele lui Bărbat luat prizonier se răscumpără şi se recunoaşte vasal regelui. Tocmai aceste frământări atestă afirmarea cnezatelor româneşti pe scena politică internaţională, datorită faptului că poporul cumanilor părăsise Muntenia. „Descălecatul” lui Negru Vodă este unificator pentru Ţara Românească, deoarece regele maghiar a susţinut venirea unei elite aristocratice româneşti din Ardeal în sudul Carpaţilor, pentru că aici trăiau valahi, nu cumani. Negru Vodă poate fi o poreclă pentru valahi nu că erau negri la culoare cum spune Djuvara, ci pentru că „locuiau în ţinuturile apropiate de Marea Neagră”. Aşa se explică mai târziu în cronicile turceşti numele de valahii negri în asociaţie cu Marea Neagră. S-a aplicat acelaşi principiu de „marcă” pe care îl va pune în practică regele maghiar Ludovic I cu Dragoş maramureşanul, care „descalecă” în Moldova, deoarece acolo existau cnezate româneşti. Sigur numele de Thocomerii şi Basarab erau de origine cumane, dar asta nu înseamnă că nu erau „valahi”. Ei reprezentau Ţara Românească, nu Cumania distrusă de tătari. În acele vremuri, aristocraţia boierească era un melanj etnic slavo-cumano-valah, dar apăra interesele noii ţării, care nu era Cumania, ci „Ţara Valahilor”, recunoscută ca atare de către documentele vremii. În general aristocraţiile europene nu erau pur etnic, ci bazate pe legături de rudenie regionale şi pan-europene. Dacă nu era aşa, cnezatele româneşti din Muntenia nu l-ar fi acceptat pe „descălecătorul” Negru Vodă – Thocomerii ca mare voievod, un fel de primus inter pares între ei. S-ar fi revoltat ca şi Litovoi. De asemenea, nu cred că Muntenia lui Basarab a fost catolică. Sigur, documentele atestă că Basarab fiul lui Thocomerii a fost catolic, dar asta nu însemna că locuitorii Munteniei erau catolici. De aceea, logic, fiul lui Basarab, cel care şi-a luat numele de Nicolae pentru a fi în asentimentul cnezilor ortodocşi, a adus pe episcopul ortodox Iachint de Vicina la Curtea de Argeş şi a înfiinţat Mitropolia Ungro-Vlahiei sub jurisdicţie bizantină. Țin să amintesc că asupra acestui fapt Neagu Djuvara are altă exlicație: „Nicolae Alexandru a trecut la ortodocşi pentru că regele Ungariei îi dosea corespondenţa cu Papa de la Roma”.

„Am încercat să văd cine au fost barbarii care au trecut pe la noi. Lucruri pe care le credeam de origine turcă proveneau, de fapt, de mai demult, erau cumane”, a mai spus pentru „Cotidianul”, Neagu Djuvara. În această carte, istoricul demonstrează ceea ce Nicolae Iorga doar sugerase, că primii domnitori ai Ţării Romaneşti erau de origine cumană, printre ei numărându-se şi Negru Voda şi Basarab I. El mai susţine că primele formaţiuni statale de la noi au fost înfiinţate de cumani, dar cu o întârziere de sute de ani faţa de vecinii nostri. „Noi nu am avut noroc de un barbar bun”, a explicat Djuvara . Așadar avem astazi o nouă perspectivă de interpretare a istoriei Românilor care, chiar dacă nu va fi acceptată de toţi, crede marele istoric, „nu se va putea scrie împotriva ei” . Cu alte cuvinte cunoșterea de sine a poporului roman se pare ca vrea să marcheze începutul unei noi etape sau….?!?