Există două feluri de “vorbire în limbi”?

Cei care sunt anti-vorbirea în limbi își bazează argumentele, în special, pe ipoteza (falsă, cred eu) că vorbirea din Fapte este aceeași cu cea din Corint.

Nu spun în acest post că există vorbire în limbi neînțeleasă autentică ci doar că argumentele împotriva ei nu sunt destul de puternice.

Dacă vorbirea din Fapte 2 este identică cu cea din 1 Corinteni 14 atunci nu există vorbire în limbi neînțeleasă și nici cea mai mare parte a vorbirii în limbi practicate astăzi.

Eu cred că vobirea în limbi din Fapte nu este aceeași cu cea din Corint și vreau să-mi prezint cele câteva argumente:

1. Cuvântul din Fapte dar și din Corinteni care descrie vorbirea în limbi este termenul grecesc glossa. Din această cauză unii cred că este vorba despre aceeași vorbire.

Faptul că în Fapte dar și Corinteni se folosește același termen grecesc pentru vorbirea în limbi nu înseamnă că un cuvânt nu poate avea două uzanțe.

2. 1 Corinteni reprezintă instrucțiunile generale date de apostolul Pavel și bazate pe experiență vastă din biserici în timp ce Fapte 2 nu descrie decât un eveniment unic petrecut într-un punct de cotitură în istoria răscumpărării.

3. Există o diferență între vorbirea în limbi din Fapte și Corint pentru că în Corint era nevoie de tălmăcire iar în Fapte nu a fost nevoie. În plus în Fapte 2 darul a fost însoțit și de alte semne.

4. Wayne Grudem spune că vorbirea în limbi din Corint nu este compatibilă cu cea din Fapte  în care ucenicii proclamau adevărurile lui Dumnezeu  iar oamenii ascultau și care a fost neobișnuită datorită faptului că au fost însoțită de limbile de foc așezate pe fiecare dintre ei.

5. Cred că este o confuzie corelarea evenimentului din Fapte cu vorbirea în limbi din Corint pentru că ceea ce s-a întâmplat în Fapte 2 a fost cu un motiv precis și unic: indica universalitatea Evangheliei.

6. Pavel, într-adevăr îi acuză pe cei din Corint pentru folosirea darului în scopuri egoiste. Pavel explică existența unui dar pentru zidire proprie – iar aceasta nu îl face fals ci tocmai acest aspect îl diferențiază de vorbirea în limbi din Fapte 2. Nu văd nici o problemă în existența unui dar pentru zidire proprie.

7. Totuși simplul fapt că vorbirea în limbi a fost o singură dată înțeleasă nu înseamnă că ea trebuie să fie întotdeauna în acest mod mai ales când există și o altă descriere, ca cea din Corint.

8. Pavel explică că în comportamentul obișnuit al bisericii, va avea loc exact opusul fenomenului de la Rusalii, oamenii neînțelegând limbajul (14:2, 14) și departe de a înțelege mesajul, străinii sunt pasibili să-i considere nebuni (14:9, 23)

9. Pavel nu descurajează și nici nu desființează vorbirea în limbi neînțeleasă sau vorbirea din tipare verbale neînțelese ci o pune la locul ei dând indicații pentru folosirea ei.

10. Unii spun că cei din Corint erau influențați de religiile din vremea de atunci – religii care practicau vorbirea în limbi extatică. Dacă ar fi așa cum putea Pavel să-i îndrume pe corinteni să vorbaescă acasă o limbă extatică cu influențe demonice? (1 Cor 14:28) Este aberant.

11. Duhul Sfânt încă rămâne suveran în distribuirea darurilor până când acestea vor fi sistate la revenirea Domnului, textul referindu-se la acest moment.

12. Omiterea darului din Efeseni și Romani nu justifică inexistanța darului vorbirii în alte limbi. Faptul că darul a lipsit în perioada anului 58 când a fost scrisă Apocalipsa iarăși nu justifică dispariția darului. Nu putem face teologie cu premise rezultate din tăcere.

Pavel nu se ocupă în alte epistole de problema darurilor pentru că toate epistolele au fost scrise cu un scop anume, pentru a întâmpina o anume situație și explicația pentru care ele nu sunt menționate este probabil pentru că ele nu au constituit probleme.

13. Unii spun că vorbirea în limbi a devenit inutilă când Noul Testament a fost încheiat pentru că ea era un mijloc de-ai autentifica pe scriitorii revelației; când ei au murit, semnul acesta nu a mai fost necesar.

Acest argument este invalid pentru că există 5 scrieri bibice ale căror autori nu au fost apostoli și nici nu au făcut minuni: cele două scrieri ale lui Luca, Evanghelia după Marcu, Iuda și epistola către Evrei. Așadar, autorii Scripturii nu s-au autentificat prin minunile pe care le-au făcut.

14. În Fapte 10:46 și 19:6 nu ni se spne că vorbirea în limbi era ca cea din Fapte 2. Este posibil dar Scriptura nu ne spune. Faptul că cei ce au primit acest dar măreau pe Dumnezeu și prooroceau nu înseamnă că și vorbirea în limbi era vorbire  înțeleasă.

15. Pavel așează acest dar în contrast cu darul profeției care este cel mai mare dintre daruri dar faptul că vorbirea în limbi este un dar mai mic decât proorocia nu înseamnă că acest dar s-a sistat.

16. Apostolul Pavel afirmă clar în 1 Corinteni 12:30 și 14:5 că nu toți aveau acest dar, însă faptul că nu toți îl au nu înseamnă că el nu exista ci din contră Pavel spune că există.

17. Unii spun că istoria mărturisește că vorbirea în limbi a încetat. Unii dintre cei mai renumiți teologi ai Bisericii din antichitate au considerat vorbirea în limbi ca pe o practică îndepărtată iar pe cei care au susținut-o ca eretici datorită altor practici opuse Scripturilor.

Cea mai importantă întrebare nu este dacă ele s-au pierdut, ci de ce s-au pierdut. Lloyd-Jones susține că există înregistrări autentice în viețile și scrierile unora din marii părinți ai Bisericii și dovezi istorice clare cum că darurile miraculoase au persistat timp de mai multe secole.

18. Neînțelegerea limbilor, spune Pavel, transformă limbile într-un semn al condamnării, chiar și în cazul în care acest fenomen este o manifestare a Duhului lui Dumnezeu, așa că îndemnul este ca să nu dea celor de afară un astfel de semn negativ – al judecății, împiedicând astfel să fie mântuiți. De aceea se impune interpretarea limbilor sau vorbirea în paraticular.

19. Pavel spune că în cazul vorbirii în limbi, mintea nu este implicată ci este ceva ce se întâmplă direct prin Duhul Sfânt care controlează și acționează prin duhul omului, mișcându-i limba, ocolindu-i pentru moment priceperea și nu este o facultate naturală a omului, ci este un dar.

20. În 1 Cor.14:27  accentul este pus pe nevoia unui interpret și de aceea este clar că în pasajul acesta nu avem de a face cu limbi cunoscute, iar contrastul dintre profeție și vorbire în limbi este dovada faptului că Duhul ocolește mintea omului.

21. Unii spun că 1 Corinteni 12:10 menționează același cuvânt ”glossa” și continuă vorbind despre traducerea limbilor ceea ce înseamnă că vorbirea în limbi din Corint era ca cea din Fapte 2 însă semnificația strică a acestui verset este că nu toți manifestă aceleași daruri și nicidecum că limbile din Corint sunt ca cele din Fapte.