Imaginați-vă ce echipa națională am avea cu Denis Calincov, Serghei Covalciuc și Sergiu Dadu în teren. Dintre cei 3 doar pe Dadu nu l-am văzut jucând demultișor. Dar știind ambiția și devotamentul cu care își apără naționala nu am niciun dubiu că ar fi și acum printre cei mai buni. FC+Spartak+Moscow+v+FC+Zenit.jpgDenis Calincov a avut neșansa de a rămâne fără echipă în intersezon. A avut oferte, dar, mă rog, Denis are niște condiții financiare pe care nu oricine le acceptă. În fine s-a înțeles cu Dacia, dar acum este nevoit să aștepte culoare verde de la FIFA. Cel puțin așa spun cei de la Federație. Cert este că deocamdată Calincov nu poate juca pentru Dacia, chiar dacă participă la toate antrenamentele și se află într-o formă fizică perfectă. Încă mai aștept de la el, așa cum mi-a promis într-o discuție amicală, un gol ca cel al lui Maradona în poarta Angliei. Nu cu mâna, ci driblând o jumătate de echipă adversă de la mijlocul terenului. Chiar dacă mulți spun că Serghei Covalciuc (foto) nu merită să fie convocat la națională pentru că a refuzat să joace în amicale, eu cred că așa fotbalist ar avea loc mereu în primul 11. Cu un Covalciuc la centrul terenului alături de Epureanu naționala lui Balint ar arăta cu totul altfel. În condițiile în care cei folosiți până acum la centru nu au confirmat, cred că ar trebui să-i dăm o șansă și lui Covalciuc. Spun asta după ce am văzut că Balint poate trece peste orgolii, iar ca exemplu este convocarea lui Golovatenco, după ce jucătorul lui Kuban Krasnodar a refuzat, conștient sau nu, câteva prezențe anterioare.Aștept cu nerăbdare ca Sergiu Dadu să se facă bine. Cu cei trei, naționala ar arăta altfel la primăvară.

di di

X8QaJKE5At4