Oamenii din minoritatea lumii

Ştiu oameni în Chişinău care roşesc atunci când vrei să le dăruieşti un parfum, în semn umil de mulţumire pentru că te-au ajutat să ţi se respecte drepturile. De exemplu, să nu se conecteze cineva clandestin la reţeaua ta de electricitate. „Aceasta este munca mea, atât”, – îţi vor spune dacă vei simţi că vrei să le oferi puţin mai mult decât un „mulţumesc”.

Ştiu judecători care roşesc dacă li s-ar propune să încline balanţa justiţiei în altă parte decât spun circustanţele şi legea. E adevărat că pentru ei îmi ajung degetele de la o mână sau, dacă răscolesc mai bine în trecut, când scriam despre poliţie, anchete şi corupţie, şi aveam procese cu tot felul de funcţionari de stat, poate că o să le folosesc şi pe celelalte. Pentru că acum îmi aduc aminte  de justiţiari care mi-au dat dreptate şi au aplicat pedepse, nu tare straşnice, dar curajoase, unor indivizi care se credeau împăraţii acestei lumi…

Dar cei mai mulţi sunt altfel. Oameni care îşi etalează principiile învăţate pe de rost atunci când vor să te impresioneze. Oameni a căror singură normă şi motivaţie de a fi este una singură: banul. Sau puterea. Orgoliile lor sunt atât de mari, încât vrei să le ştergi numărul de telefon din agendă, dacă ai reuşit cumva să-l fixezi. Principiile şi normele lor de valori sunt doar pentru a fi declarate jurnalistilor in interviuri. În viaţa de zi cu zi lumea lor e alta. Aproape că nu ne intersectăm.

E o lume stranie. Cu politicieni care îşi aleg nişa nu după convingeri, ci după gradul de aglomeraţie. Important e să-i fie bine ţării, zic eu, că restul nu mă interesează. Dar chestia asta cu binele ţării e relativă până la absurd…. Până la urmă, noi le mai dăm o şansă. Ştiţi de ce? Pentru că vrem să-i credem, mi-a zis Andrei Gheorghe când discutam despre politicienii care ne sunt simpatici şi de care nu ne putem detaşa sută la sută ca oameni, pentru că în calitate de ziarişti ar trebui să putem…

Vreau să le doresc o toamnă frumoasă celor din minoritate. Celor care îşi fac onest meseria. Celor care mai ştiu să roşească. Celor care te ajută necondiţionat. Celor care nu se tem de adevăr. Celor care ştiu să se bucure. Celor care au vise. Şi poate că, încet încet, minoritatea va ajunge majoritate. Şi excepţia, normalitate. Poate că da.


Sursa
2010-10-05 10:10:06



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

07:23:00Val —» Andrei LANGA. Blogul personal
22:41:50Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
20:08:32Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:09:20Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:57:39Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
07:48:00POLITICIENI? EXECRABILI! —» Leo Butnaru
00:56:36Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:46:00Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:33:25Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:16:46Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:38:37Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
05:13:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
01:34:45Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:20:49Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:53:54Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:37:49Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:04:00Pietre —» Andrei LANGA. Blogul personal
14:04:00Pietre —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:51:00CAI ROZI, CAI VERZI —» Leo Butnaru
21:31:52Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:26:21Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:19:23Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:50:00ZORI DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
16:55:40Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:11:16Fără Titlu —» Путепроводные Заметки