Un oraș de graniță: Soroca (Viața Basarabiei, iunie, 1932)

In Soroca toți caii birjărești au numiri femenine. Când cobori în gara Florești, de pe linia Bălți-Mateuți, îți esă înainte « balahurii » și te'ndeamnă să prinzi loc în « faitoanele » lor. Deși birjele sunt mici, te miri cum de'ncap atâția pasageri. (…)

Dacă am ales drumul spre Soroca pe-o vreme rea, vrem să dovedim că la hotarul țării, în răsărit, trăesc oameni cari nu socotesc depărtarea ca o povară, ci, dimpotrivă, să fălesc cu orașul care, după Unire, a fost botezat « Sinaia Basarabiei ». Dacă trebue să credem istoria, Soroca este orașul cel mai vechi din Basarabia. Ar fi existat prin secolul al cincilea înainte de Hristos sub așezare de colonie grecească denumită « Olhionia ». După vre-o patru veacuri, în locul acestei colonii se'nfiripă orășelul « Serghidora », stăpânit pe acele vremuri de Daci și botezat când « Sergus », când « Crachicata ». In istoria veacului al III-lea după Hristos, orășelul ia numele de Soroca. După 9 veacuri, în hărnicia lor negustorească, genovezii, ajung până la Soroca, dau orașului vechea denumire de « Olhionia » și ridică o cetate de apărare pe malul Nistrului.

In 1475 turcii, în năvălirile lor, distrug cetatea, pustiesc și dau foc târgului. In apropierea satului Lipnic din N-V județului, Ștefan Voevod bate pe turci, alungă peste Nistru pe tătari, reînoește orașul și reconstruește cetatea care, în forma de-atunci, veghează și astăzi ca o strajă la Nistru. Din pricina numeroaselor lupte și barbare năvăliri, locuitorii târgului nu puteau prinde « tei de curmei » și târgul căpătă numele de « Săraci », nume care, prin veacul al 18-lea fu schimbat în « Soroca ».

In istoria neamului, orașul Soroca a fost punctul de sprijin al diferiților voevozi. Nu numai poziția geografică, ci și acei vestiți « arcași » făcut-au ca ținutul Sorocei să-și creeze faima peste veacuri. La asediul Sorocei, la 1692, Dimitrie Cantemir a luat parte sub conducerea tatălui său, Constantin Cantemir Boemi Petriceicu, un strămoș după mamă de a lui Hajdău, a prins și vârât în închisoare la Soroca pe bărbatul Dafnei, Duca Vodă Arnăutul, ginerile lui Dabija Vodă; iar Ștefan Voevod mult a ostenit pe meleagurile acestea și de multe ori a urcat scările spre paraclisul din Cetate ca să se'nchine la sfinții a căror urme nu s'au pierdut nici până astăzi.

Până la anul 1848 orașul Soroca a fost proprietatea colonelului Alexandru Cerchez și a soției sale Ana, născută Benclemișeva. La 8 Iunie 1848 orașul a fost răscumpărat, cu 100.000 ruble, de către comună, luând ființă ca oraș reședință de județ, iar la 1874 s'a pus în aplicare legea rusă a comunelor urbane și de atunci orașul a devenit de sine stătător, având ocârmuirea sa proprie.

Orașul Soroca se bucură de o minunată poziție geografică. Poate fi asemănat cu Sinaia sau cu Piatra Neamț. O parte din oraș este așezat pe munte, pe uriașele stânci de piatră; vatra orașului este în vale, pe malul Nistrului care, la răsărit, de la podul „Bechirului" face, pe sub pădure, un fermecător cot, ocolind stâncile împădurite până la satul Trifăuți. Minunatul scoborâș pe la Bechir înfățișază o priveliște ce nu se poate uita. In dreapta vii; în stânga, deasupra stâncilor, dintre livezi și podgorii, răsar casele satului Zastânca, mahalaua de gospodari orășeni. Intr'un uriaș perete de piatră se vede ușa unei chilii unde a vețuit până la război un schivnic. Chilia este la o mare înălțime de la pământ și pusnicul urca și cobora pe-o frânghie. Chilia cuprinde 2 încăperi: una mai mare, unde-și făcea rugăciunile și unde se găsiau, săpate în piatră, trei icoane: a Sf. Neculai, a Maicei Domnului și-a Mântuitorului, încăperea mică servia de loc de odihnă.

Pe la mijlocul muntelui Soroca, a existat, pe vremuri, o mănăstire care s'a ruinat pe la începutul veacului al XIX-lea. Locul unde a fost mănăstirea, este însemnat printr'o măreață cruce ridicată prin strădania preotului Alexandru Proțencu.

Venind din spre Bălți, pe șoseaua Oituzului, o panoramă minunată se deschide ochilor. De sus, orașul se vede ca'n palmă, cu piața din mijloc străjuită de statuia Generalului Poetaș, - cu Cetatea lui Ștefan Voevod, cu Nistrul care-l încinge ca un brâu de argint. In stânga, făcând una cu orașul, într'o oază de verdeață, satul Bujărăucă pe deasupra căruia se vede, în limpezimi de zări, la 12 km orașul Iampoli, în Ucraina. Iar peste Nistru, satul Țichinovca după care se'ntinde șesul ucrainian.

Deasupra acestei așezări potolite, în zilele de vară plutește o maramă de soare care s'agață pe creștete verzi de copaci, îmbrobodindu-le. E o vrajă care cuprinde pe călătorul ce coboară în oraș prin ulița « boerească », adică țigănească. In fața caselor frumoase se zăresc puradeii sub supravegherea omului mărunt și cu barba însurită, Arsenie Stoian, primarul țiganilor. Nu e glumă să fii primar peste acești nomazi ai verei. Arsenie Stoian este primar peste țiganii din 3 județe. El știe rostul și așezarea fiecăruia și oridecâteori poliția, judecata sau armata are nevoe de lămuriri, numai el le poate da.

Soroca este orașul cel mai bogat în școli, desigur pentru că, în anii din urmă ai împărăției rusești ministru de instrucție a fost soroceanul Casso de la Ciutulești. La cele 14.000 de locuitori sunt de ajuns: un liceu de băeți, unul de fete, un liceu technic-agricol, o școală normala, un liceu evreesc, o școală profesională, o școală de meserii, o școală de împletituri...

Cu toate acestea Soroca nu poate fi socotit drept un oraș intelectual căci în afară de un cinematograf care rulează de două ori pe săptămână și conferințele duminicale ținute sub grija unui « Ateneu Popular », altă mișcare nu este. Dacă cercetezi cele două librării, la « Biblion » și « Iasnaia Poliana » îți poți face idee de intensitatea culturală a orașului. Din cărțile noi care apar în țară, ajung la Soroca 5 exemplare, din cari unul îl cumpără D-nul Vasile Ursu, unul acelaș notar din județ, al treilea cel ce afirmă acestea, iar 2 exemplare se'ntorc de unde au fost trimise.

Ca'n orice oraș de graniță, viața se scurge lent, ca o apă de șes. Aceiași oameni, zilnic, aceleași preocupări. Monoton, între cofetăria Tumanov și Piața Unirii, - între « Capsa și Palat » cum se spune la Soroca, - orășenii își fac primblarea între 12 și sara, după 6. Cel mai important eveniment al zilei la Soroca este sosirea ziarelor. Când răsună clopotul birjăresc, lumea știe c'a sosit poșta. O frământare deosebită se'ndreaptă spre Meller, depozitarul. Apoi, în stăpânirea știrilor, cititorii se'ntorc spre « fabrica de minciuni » la cafenea, sau, vara, spre grădina publică, - grădină văduvă de flori și vârstată de cărări, căci soroceanul simte ca o datorie parcă să meargă deadreptul, peste iarbă și nu pe alee.

Deși moldovenii nu formează majoritatea orașului, județul însă este aproape în întregime moldovenesc. Astfel să explică de ce, sub stăpânirea rusă, veneau din Iași trupe de teatru care jucau operete și « canțonete ». Trupa Bobescu făcea stagiuni întregi și a contribuit mult la ținerea trează a simțemântului național. Și trupa condusă de artistul ieșan Pekea Alexandrescu ajungea până la Soroca. (…)

Soroca a dat pe scriitorul Teodor Vârnav care și-a avut casele bătrânești unde s'o fi adăpostit pe vremuri rudele, după mamă, a lui Kostake Chiriș. De pe urma lui viețuește un descendent în persoana advocatului Constantin Vârnav.

Din punct de vedere comercial, Soroca este un oraș mort. Negustorii mai înstăriți s'au mutat, cu vremea, la Iași și la Galați, lăsând în urmă sărăcia care a prins rădăcini adânci. Lipsit de cale ferată, orașul fatal, lâncezește. Deverul stagnează. Mărfurile sunt mai scumpe ca oriunde din pricina greutății transportului și din această cauză nu se vând. Soroceanul așteaptă prilejul de a se duce la Bălți sau Iași pentru a-și face târguelile.

Până la 1919, când Ucraina era republică independentă sub hatmanul Scoropadschi, circulau vapoare pe Nistru. « Parahoadele » urcau dela Cetatea-Albă până la Otaci, în N. județului, în dreptul orașului Moghilău. Din Carpații Bucovinei coborau plute cu transporturi de lemne sau goale pentru încărcat recolta și transportarea ei spre porturile din sud. Soroca atunci trăia o altă viață. Bunurile circulau cu ușurință și eftin iar « rublele » de aur umpleau pungile unui Andrei Chiroșcă, Nicolai Calarașu, Ștefan Romașcanu și alți gospodari din marginile orașului.

Astăzi orașul se mândrește cu ruina unui trecut glorios și cu ce l'a înzestrat natura. Stațiune climaterică, vara casele dintre vii și livezi se umplu de vizitatori. Orașul înconjurat din trei părți cu dealuri uriașe, este lipsit de curenți, având un aer moale și plăcut. Pentru locuitorii dintre vii, vara este o sursă de venituri. (…)

Privind orașul de jos, Soroca își atârnă casele mărginașe, în amfiteatru. Sus, deasupra stâncilor sau în pieptul lor, căsuțe curate se pierd între falduri de pomi înfloriți. Te miri cum se acațără spre ele locuitorii acestor cuiburi clădite în lumină, parfum și șopot de izvoare. (…)
D. Iov

(Este păstrat limbajul textului din revista Viața Basarabiei, iunie, 1932)