Cum te poate enerva o dimineaţă

Nu am scris de mult nimic pe blog şi mi-i ruşine… Nu că nu mi s-ar fi întâmplat nimic relevant în această perioadă. Din contra. Am trimis în tipar revista de octombrie cu familia lui Igor Dodon pe copertă, un om pe care nu l-am înţeles până acum… Apoi am mai trimis tot în tipar o ediţie specială care se cheamă “100 manageri de top”, un produs inedit în care descoper cu bucurie o nouă generaţie de tineri super-tari de la noi care administrează afaceri importante. Iar ultimele două zile m-am întreţinut cu dl Marian Lupu şi cu soţia sa Victoria, pentru emisiunea de sâmbătă de pe PRIME. Nici pe Marian Lupu nu l-am înţeles o vreme, dar după acest interviu chiar mi s-a părut drăguţ.

Deci, am avut evenimente. Dar nu mi-a fost de scris pe blog. Cred că trebuia să mă enervez.

Şi azi a venit acest “minunat” moment în care am depus efort să mă iau în mâini, dar care totuşi mi-a împins degetele la un dans pe tastatură. Azi mi-am început ziua cu mersul la doctor şi la… Inspectoratul fiscal. Comentariul pesimist al medicului vizavi de starea mea fizică m-a indispus mai puţin decât pierderea de timp la Inspectorat. Povestea cu Inspectoratul e simplă. A început de ieri.

Treaba e că îmi trebuie un certificat pentru bancă care să confirme că nu am datorii catre statul Republica Moldova. Ca să se verifice informaţia, trebuia să las copia buletinului. Iar copiator nu au oamenii. Aşa ca i-am lăsat baltă şi am venit la birou. Azi m-am întors cu copia în dinţi. Aici am fost informată că am o datorie de 87 de lei la impozitul imobiliar, în timp ce în ultimii trei ani am achitat la stat supraplăţi pe venituri de cca 5000 de lei. Aşa că nu am putut să-mi iau certificatul. Trebuia să mă duc la Banca de Economii să achit datoria. La noi nu există un sistem care să scadă printr-o simplă operaţie electronică 87 de lei din 5000, astfel ca să batem cumva palma şi să nu mai alerg la bancă. M-am enervat pe acest sistem birocratic. Xerox nu au, un ghiseu unde să poţi plăti, nu au, nimic nu au. Mâine ar fi trebuit să-mi încep iarăşi dimineaţa  cu această instituţie colbăită, ca să fac declaraţia de venituri pe ultimii trei ani. Noroc de angajatul peste care am dat, Ion, un tânăr de treabă care m-a recunoscut şi s-a oferit el să completeze în locul meu declaraţia de venituri ca să nu mai pierd timpul.

Mersi lui Ion că mi-a simplificat existenţa. Dar cum reuşesc oamenii nerecognoscibili, fără maşină, să rămână calmi chiar şi după ce bat zile la rând pragurile acestor instituţii şi ies de acolo fără nimic, pentru că trebuie să mai aducă o hârtie, sau trebuie să aştepte, sau nu mai ştiu ce să facă… Cum se poate să te descurci în acest sistem fără să te zgârii la nervi şi fără să-ţi strici dimineaţa?