
Astfel a sunat anunțul crainicului de la stadionul din Suruceni la pauza meciului dintre Găgăuzia și Milsami. Anunțul a fost repetat de 2 ori. La tribuna oficială (dacă putem numi așa, pentru că la intrare scrie cu litere mari: VIP) invitații au râs cu poftă. Nu de crainic, pentru că tânărul de la stația de amplificare chiar și-a făcut foarte bine meseria. Afirm cu toată seriozitatea că este printre cei mai buni crainici de pe stadioanele noastre, iar muzica a fost aleasă de el cu mare gust. Nu-l cunosc, dar era un tânăr de vreo 16 ani. Singura lui scăpare a fost că i-a zis lui Gasperschi pe poreclă, adică, cu accentul pe ”a”.
Revenind la amuzamentul celor de la VIP, unul dintre ei chiar a zis: ”Îți imaginezi un astfel de anunț pe Santiago Bernabeu?”. Dar ce să-i faci, Găgăuzia e departe de Real Madrid. Cam cât e de la Comrat la Madrid.
Găgăuzia este o echipă ambițioasă. Numai că bașcanul intră în campanie electorală, iar asta înseamnă că bani pentru echipă ajung tot mai rar. Jucătorii cu experiență se plâng de condițiile precare oferite de club. Unii, cum ar fi Iurie Romaniuc sau Eugen Boicenco, chiar se gândesc să plece. În plus, nici cu antrenorii nu e clar. Sunt 3 la echipă (ultimul venit - Serghei Dubrovin) și toți trag în direcții diferite. Dar toți profită de licența Pro a lui Botnaraș.
Nu pot înțelege: de ce a fost nevoie de mărirea numărului de echipei în DN? De ce se insistă atât de mult cu Nistru Otaci, o echipă de Divizia B? Cine are de câștigat din aducerea acestor echipe în Divizia Națională? Pentru că numai fotbalul nu câștigă din asta.