Astăzi, 13 august 2010, la 13:00, merg la sediul CCCEC în încercarea de a obține o audiență și pentru a depune o petiție Directorului acestei instituții privind amenințările pe care mi le-a adresat în cadrul conferinței de presă de ieri, 12 august 2010. Ulterior, voi susține un briefing pentru presă.
CENTRUL DE COMBATERE A CRIMELOR ECONOMICE ȘI CORUPȚIEI
DOMNULUI DIRECTOR VIOREL CHETRARU
P E T I Ț I E
13 august 2010
Domnule Director,
Ieri, 12 august 2010, în cadrul unei conferințe de presă, ați afirmat că instituția pe care o conduceți a fost ținta unui atac cu scopul denigrării Dumneavoastră și a CCCEC – ului. Întrucât nu ați specificat caracterul acestui atac, vă ajut eu menționând că atacul întreprins de către mine și un grup de cetățeni, membri ai grupului de inițiativă pentru combaterea mafiei este unul mediatic. Ați afirmat că noi subiestimăm posibilitățile operative ale instituției Dumneavoastre în combaterea unor atare fenomene și că veți înteprinde acțiuni penru a vă apăra.
În legătură cu aceste afirmații, vă cer, Domnule Director, să-mi răspundeți la următoarele înrebări:
1. Ce măsuri prevede regulamentul CCCEC pentru combaterea atacurilor mediatice și ce buget aveți planificat pentru asemenea acțiuni?
2. Vă rog să specificați dacă ”posibilitățile operative pe care noi le subestimăm” prevăd asemenea măsuri cum ar fi filajul și interceptarea convorbirilor telefonice ale noastre și ale membrilor familiilor noastre.
3. Vă rog, de asemenea, să-mi comunicați dacă sunt sau nu persoanele care mă urmăresc ofițeri ai instiuției Duneavostră.
Întrucât problematica acestei petiții are legătură directă cu securitatea mea și a familiei mele, vă rog, Domnule Director, să-mi dați un răspus neîntârziat.
Cu sentimente de rigoare,
Sergiu Mocanu